Primele 15 din cele 100 de tramvaie contractate cu Astra Arad circulă de sâmbătă pe linia 41. Este vorba de o investiţie de aproximativ 200 de milioane de euro, iar cea mai mare parte reprezintă fonduri europene.
„Din 1989 până azi, în București au fost puse în circulație doar 17 tramvaie noi, produse de URAC.
Tramvaiul Astra Imperio este omologat şi se încadrează în omologarea pe care Autoritatea Feroviară a dat-o în 2019.
Ne-am asigurat că toată documentația este corectă chiar dacă acest lucru a implicat o așteptare mai lungă până să fie puse pe șine noile tramvaie.
În afara celor 100 de tramvaie, mai avem în ultima fază a achiziţiei 100 de autobuze electrice, din bani europeni, 100 de troleibuze cu finanţare de la Fondul de Mediu, iar în curând o să lansăm achiziţia pentru 22 de troleibuze pentru care ne-a fost acceptată finanţarea prin PNRR”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.