Nicuşor Dan spune că ”nu e oportun în acest moment” să se majoreze salariile primarilor

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, miercuri, într-o conferință de presă, că nu este oportun să se majoreze în acest moment salariile primarilor.

  • “Dacă trebuiau sau nu mărite salariile, eu consider că nu e oportun pentru acest moment” a declarat, miercuri, edilul Capitalei.

Acesta a apreciat, însă, că ”avem o problemă în administraţia publică locală în sensul că legea salarizării unitare limitează salariile pe care le pot avea diferite tipuri de funcţionari cu salariul viceprimarului”.

”În felul ăsta, pe poziţiile de director, dacă pentru poziţiile de execuţie, în opinia mea, salariile din interiorul autorităţilor locale sunt mai bune decât cele din privat şi poate nemeritat, în ceea ce priveşte salariile poziţiilor de director, ele sunt mult mai mici decât în piaţă”, a adăugat primarul.

El explică faptul că directorii – care câştigă mult mai bine în privat – nu vor alege administraţia.

”Primăria Municipiului Bucureşti are un buget de 4 miliarde de lei pe an. Nu o să-ţi vină un director de investiţii, care câştigă în privat 5-6.000 de euro, nu o să-ţi vină pe un salariu de 2.500 de euro. Şi atunci pe poziţia asta şi pe încă cinci, şase, zece poziţii importante pe care tu ai vrea să aduci din piaţă ce este mai bun, nu o să reuşeşti niciodată. E un lucru pe care ar trebui să îl avem în vedere când vorbim de legea salarizării unitare”, a adăugat primarul general.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati