Nicuşor Dan: Stimulentul financiar pentru persoanele cu handicap va fi plătit marţi şi miercuri

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă luni că au fost semnate ordinele de plată pentru virarea banilor către persoanele cu handicap, iar banii vor intra pe card marţi sau miercuri, în funcţie de bancă.

„Informaţie la zi pentru plata stimulentului financiar destinat persoanelor cu handicap: azi au fost semnate ordinele de plată pentru virarea banilor către destinatari. Posesorii de carduri BCR vor primi marţi banii pe card, iar cei care au carduri la alte bănci, miercuri”, a scris primarul general pe pagina de Facebook.

Astfel, posesorii de carduri BCR vor primi marți, 10 noiembrie, banii pe card, iar cei care au carduri la alte bănci, miercuri, 11 noiembrie, precizează Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti informa pe 27 octombrie că plata stimulentului financiar pentru persoanele adulte cu handicap, în valoare totală de 28.000.000 lei, va fi amânată, urmând să fie făcută la o dată ulterioară, care va fi comunicată de îndată ce DGASMB va dispune de fondurile necesare.

Primarul general în funcţie la acea dată, Gabriela Firea, declara că plata stimulentului financiar pentru persoane adulte cu handicap se face în ultima zi a lunii sau în primele zile din luna următoare, „în funcţie de situaţia financiară”, dar şi că situaţia financiară a Municipalităţii e una dificilă, în contextul diminuării cotei din impozitul pe venit alocată PMB.

În urmă cu o săptămână, Nicuşor Dan transmitea că stimulentul financiar pentru persoanele cu handicap din Bucureşti va fi plătit pe 9 noiembrie, menţionând totodată că singurii bani pe care i-a găsit în conturile primăriei au fost 4,4 milioane lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati