Nicușor Dan: Tăblierul metalic de la Pasajul Doamna Ghica va ajunge în șantier weekendul acesta

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că au intrat în ţară primele transporturi cu elementele componente ale tablierului metalic de la Pasajul Doamna Ghica, iar în weekendul acesta vor ajunge în şantier.

“Au intrat în ţară primele transporturi cu elementele componente ale tablierului metalic de la Pasajul Doamna Ghica, iar weekendul acesta vor ajunge în şantier.
După ce vor fi livrate toate piesele, începe asamblarea tablierului şi punerea acestuia pe poziţie. Este o etapă importantă din această lucrare deoarece tablierul metalic reprezintă 50% din obiectivul de investiţii ‘Pasaj Doamna Ghica’. Lucrările la pasaj sunt executate de Trustul de Clădiri Metropolitane, iar tablierul metalic este fabricat în Italia”, a scris edilul general, pe Facebook.
În cazul pasajului Doamna Ghica, lucrările au fost reluate în luna august 2021 şi s-a finalizat devierea reţelelor, care au fost date în exploatare. De asemenea, au fost finalizate lucrările de sistematizare la sol, rămânând de executat lucrările de suprastructură.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati