Nicuşor Dan: Toate autobuzele electrice ar putea fi livrate până la finele acestui an

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, marţi, că firma care a câştigat licitaţia pentru autobuze electrice intenţionează să livreze până la sfârşitul anului cele o sută de vehicule contractate, informează Agerpres.

„Prototipul nu e gata, însă ce ne-au spus ei este că vor să livreze până la sfârşitul anului toate cele 100 de autobuze electrice. E uşor de înţeles, pentru că există o finanţare europeană pentru ele. Dacă le livrează până la sfârşitul lui 2023, putem să le plătim toţi banii în 2023, ceea ce toată lumea îşi doreşte. Dacă nu le livrează în 2023, trebuie să le punem pe Programul Operaţional Regional următor. Până se face ghidul, până se fac aplicaţiile, poate să mai întârzie şase-nouă luni până când putem să plătim. Şi, atunci, ei vor să le livreze pe toate 100 până la sfârşitul acestui an”, a declarat edilul general, în cadrul unei conferinţe de presă.

Nicuşor Dan a reamintit că acest contract a fost atribuit în urma a trei licitaţii eşuate, dintre care una s-a desfăşurat în mandatul actualei administraţii.

„A fost o licitaţie deschisă, cu patru participanţi, cu nişte criterii de calitate. A câştigat o firmă care asamblează diverse componente. Şi din China, din Germania şi din mai multe locuri”, a explicat primarul general.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati