Nicuşor Dan: Trebuie să ajungem de la 10.000 la 100.000 de locuri de parcare plătite în București

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că numărul locurilor de parcare plătite trebuie să crească de la 10.000, cât este în prezent, la 100.000. „Avem aproximativ 10.000 de locuri de parcare plătite în Bucureşti, dar lângă aceste locuri plătite există locuri de parcare gratuite. Şi atunci, puţini oameni parchează în locurile plătite şi toată lumea se duce pe străduţe”, explică edilul, scrie digi24.ro.

Dan a precizat marți că, potrivit legii, pentru a taxa un loc de parcare, acesta trebuie să fie amenajat.

În acest sens, în şedinţa de Consiliu General de miercuri urmează să fie aprobat un proiect prin care vor fi alocate două milioane de lei Companiei Municipale Parking.

„Este nevoie de o decizie politică pentru a taxa parcarea. Ce este în neregulă în momentul de faţă este că faptul că avem aproximativ 10.000 de locuri de parcare plătite în Bucureşti – câteva subterane şi marea lor majoritate supraterane -, dar lângă aceste locuri plătite există locuri de parcare gratuite. Şi atunci, puţini oameni parchează în locurile plătite şi toată lumea se duce pe străduţe şi parchează. (…) Chiar mâine avem o şedinţă de Consiliu General. Aprobăm două milioane de lei pentru studii şi pentru trasarea acestor locuri de parcare, astfel încât să extindem considerabil numărul de locuri de parcare plătite din zona centrală. (…) Trebuie să ajungem de la 10.000 la 100.000 (de locuri de parcare, n.r.)”, a declarat Nicuşor Dan, marţi, pentru TVR Info, notează Agerpres.

Potrivit acestuia, taxarea parcării şi asigurarea unor condiţii adecvate în mijloacele de transport public vor stimula oamenii să folosească transportul în comun. În acest context, Nicuşor Dan a estimat că autobuzele electrice vor fi achiziţionate până la finele anului 2023.

„Suntem cu procedura de achiziţie deschisă. Trebuia să o închidem la jumătatea lunii iulie. Mai mulţi ofertanţi, firme occidentale, ne-au solicitat să o prelungim. Am prelungit-o până la 31 iulie, data limită de depunere a ofertelor. Şi evaluarea ofertelor o vom face în două luni – două luni şi jumătate, şi până la sfârşitul anului 2023 o să avem cele 100 de autobuze electrice”, a spus el, potrivit surselor citate.

Primarul general s-a arătat sceptic în ce priveşte eficacitatea unei taxe auto, având în vedere că traficul din Capitală nu s-a diminuat nici măcar în contextul creşterii preţului la carburanţi.

„Noi am trecut în trei-patru luni de la un preţ al benzinei de 5,5 la 9 lei. Şi vi se pare că s-a diminuat traficul? Adică, nu se va întâmpla nimic dacă vei pune o taxă de acces în centru de 1.000 de lei sau de 1.500 de lei, pentru că oamenii îşi vor face un calcul şi vor spune: ‘Eu consum într-un an 30 de rezervoare de benzină şi asta (taxa, n.r) înseamnă două rezervoare şi, prin urmare, pot să o plătesc şi o să circul’. În opinia mea, în Bucureşti, azi, o astfel de taxă nu ar funcţiona. Ceea ce este de făcut şi este impopular este extinderea locurilor de parcare plătite, pentru că în felul acesta vei plăti atât de mult cât foloseşti spaţiu public pentru parcare”, a explicat edilul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati