Municipalitatea vrea să facă, la toamnă, câteva benzi unice pentru transportul de suprafaţă, a anunţat, miercuri, primarul Capitalei, Nicuşor Dan, scrie digi24.ro.
El a arătat că în acest mod va creşte viteza de deplasare pe traseele respective.
„În opinia mea, atât mijloacele de transport, cât şi staţiile sunt mult mai curate decât erau anul trecut (…). La fel, au fost făcute progrese în ceea ce priveşte mijloacele de plată.
Vrem să facem în această toamnă câteva linii unice, benzi unice pentru transportul de suprafaţă, astfel încât să creştem viteza de deplasare pe aceste linii”, a spus Nicuşor Dan, după întrevederea avută cu primarii de sector pe tema deşeurilor.
De asemenea, edilul afirmat că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Bucureşti-Ilfov, care, în linii mari, stabileşte orarul pentru toate mijloacele de transport, reprezintă un progres în domeniul transportului public.