Nivelul de radiații în zona sediului Administrației Domeniului Public, unde Primăria Sectorului 1 intenționează să înființeze „Școala Regală”, este cu mult sub nivelul de referință. Nu este niciun pericol de radiații în zona Pieței Presei Libere.
Potrivit măsurătorilor efectuate, în data de 8 martie, de către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), procentul maxim al radiațiilor măsurate la sediul Administrației Domeniului Public Sector 1 din Bd. Poligrafiei nr. 4 a fost de 0,07253%, ceea ce înseamnă un nivel de radiații de 1.379 de ori mai mic decât nivelul de referință.
Măsurătoarea ANCOM a fost efectuată la solicitarea primarului Sectorului 1 de la sfârșitul lunii februarie 2021. La acel moment, primarul Clotilde Armand a solicitat ANCOM actualizarea măsurătorilor radiațiilor electromagnetice neionizante în zona imobilului situat în Bd. Poligrafiei nr. 4. Conform ANCOM, în România, intensitatea câmpului electromagnetic este reglementată în conformitate cu practicile adoptate și în Uniunea Europeană.
Ordinul ministrului Sănătății Publice nr. 1193/2006 pentru aprobarea Normelor privind limitarea expunerii populației generale la câmpuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 GHz (înlocuiește Ordinul ministrului Sănătății și Familiei nr. 1007/2002) preia din restricțiile prevăzute în Recomandarea 1999/519/EC privind limitarea expunerii populației generale la câmpuri electromagnetice (de la 0 Hz la 300 GHz). Comisia internațională de protecție la radiații neionizante (ICNIRP) a avizat această Recomandare care a devenit document de referință pentru toate statele membre ale UE.
ANCOM a actualizat și măsurătorile nivelului de radiații în cazul mai multor unități de învățământ din Sectorul 1, din apropierea Casei Presei Libere, după cum urmează:
– Liceul Constantin Brâncoveanu, Str. Pajurei nr. 9, la data de 8 martie 2021: Procent max măsurat 0.20302% (de 493 de ori mai mic) față de nivelul de referință.
– Scoala Gimnazială nr. 178, Sos. Dridu nr. 2, la data de 8 martie 2021: Procent max măsurat 0.03748% (de 2.668 de ori mai mic) față de nivelul de referință.
– Liceul Dumitru Paciurea, Str. Băiculești nr. 29, la data de 8 martie 2021: Procent max măsurat 0.21637% (de 462 de ori mai mic) față de nivelul de referință.
– Colegiul Tehnic Media, Str. Jiului nr. 163, la data de 8 martie 2021: Procent max măsurat 0.09158% (de 1.092 de ori mai mic) față de nivelul de referință.
Informațiile referitoare la nivelul de expunere la câmpuri electromagnetice sunt disponibile pe siteul ANCOM la adresa https://www.ancom.ro/masuratori-mobile_5075.