Nivelul de reciclare în București este mult sub media națională!

România este printre codașele Uniunii Europene în ceea ce privește nivelul de reciclare. În timp ce unele țări au ajuns la un procentaj de 95% sau chiar mai mare, în țara noastră sunt reciclate, în medie, doar 14% dintre deșeuri.

  • Potrivit lui Mircea Fechet, secretar de stat în Ministerul Mediului, în Capitală nivelul de reciclare este de sub 5%!

Sunt foarte puține centre de colectare a deșeurilor, iar unele s-au și închis. Motivul principal pentru care azi nu ajunge unde trebuie este contaminarea puternică a acestuia. Atunci când PET-ul, doza sau sticla este amestecată cu deșeuri periculoase, coji de pepeni, pamperși sau cu orice alte lucruri care intră în găleata noastră de gunoi, în momentul acela devine unul fără valoare economică.

Dacă reciclabilul e curat, nu are cum să nu ajungă în fabricile de reciclare, pentru că aceleași fabrici importă în România astfel de materiale de la mii de kilometri depărtare. Am văzut baloți de PET aduși din Australia, procesați în România”, a declarat Fechet, pentru Digi 24.

Soluția: perceperea unei garanții la magazine

garantie reciclareCe se poate face în contextul în care România este obligată să ajungă la un procent de colectare selectivă de 50% cât mai repede?

Oficialul de la Ministerul Mediului a anunțat o soluție care ar trebui ridice procentajul la 80% încă din primul an de la intrarea în vigoare: perceperea de către magazine a unei garanții pentru ambalaje și PET-uri.

La cumpărarea oricărei băuturi, contra unei garanții modice, sticla sau PET-ul sau doza se returnează la magazin, fie manual, fie într-un aparat automat, unde garanția respectivă se înapoiază cumpărătorului. O astfel de legislație ar veni la pachet și cu o serie de sancțiuni. Pe de o parte, magazinele care nu vor să se conformeze ar putea fi sancționate, și pe de altă parte producătorii care nu vor să se conformeze și care nu vor respecta obligația legală de mediu ar putea fi sancționați prin plata unor penalități care și astăzi există. De obicei, în primul an gradul de colectare e în jurul cifrei de 80%. Peste 90% se ajunge în al treilea an de funcționare al sistemului”, a explicat Mircea Fechet.

Reciclarea deșeurilor este o problemă de prim plan la nivel mondial, ea reprezentând chiar o temă abordată de casele de pariuri online. Nu este exclus ca, în viitor, să vedem la Super Bet pariul: „Ajunge România în 2021 la un nivel de reciclare de 80% – Da/Nu”?

Proiectul are șanse mari să fie adoptat

petRevenind la discursul secretarului de stat de la Ministerul Mediului, am aflat că „în prezent, când discutăm de penalitățile datorate la Fondul de Mediu, vorbim de o valoare de 2 lei/kg pentru fiecare kilogram de ambalaj, care poate fi orice ambalaj de produs.

Producătorii sau cei care pun pe piață ambalaje sunt obligați să scoată din piață și să ducă spre reciclare 60% din acestea. Pentru tot ce nu se colectează și reciclează sub acest procent, producătorii trebuie să plătească o penalitate la Fondul de Mediu în cuantum de 2 lei pentru fiecare kilogram”.

În orice țară unde sistemul de garanție-depozit funcționează, tot reciclabilul ajunge la fabricile de reciclare”, a mai spus oficialul de la Mediu. Așadar, este foarte probabil ca proiectul de lege care prevede perceperea unei garanții pentru ambalaje și PET-uri să fie adoptat de Parlament.

Sursa: Opinie/Advertorial

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati