Noaptea Cercetătorilor Europeni – în Bucureşti şi în 27 de oraşe din România

Cercetători renumiţi, la nivel naţional şi internaţional, vor interacţiona cu pasionaţii de ştiinţă la Noaptea Cercetătorilor Europeni, un eveniment care va avea loc pe 29 septembrie în Bucureşti şi în alte 27 de oraşe din România.

Evenimentul este o iniţiativă a Comisiei Europene şi a fost apreciat de public încă de la prima ediţie, în anul 2005, datorită caracterului său inovativ, prin care ştiinţa a devenit accesibilă tuturor, vizitatorii luând parte la activităţi ştiinţifice ce combină educaţia cu divertismentul, organizându-se expoziţii, experimente în care publicul este implicat activ, conferinţe, prezentări, jocuri şi concursuri.

Potrivit unui comunicat de presă, călătoria în lumea ştiinţei va fi ghidată de cei mai prietenoşi cercetători din ţară, care au pregătit pentru public experimente inedite, prezentări ale celor mai inovative proiecte, demonstraţii uluitoare, workshop-uri interactive şi dezbateri interesante pe teme ştiinţifice.

Concursurile şi surprizele vor condimenta atmosfera evenimentelor din Bucureşti, Alba Iulia, Arad, Bacău, Bârlad, Brăila, Bumbeşti-Jiu, Buzău, Călăraşi, Câmpia Turzii, Constanţa, Deva, Făgăraş, Galaţi, Hunedoara, Mediaş, Oradea, Petrila, Piatra Neamţ, Ploieşti, Suceava, Târgovişte, Târgu Neamţ, Târgu Jiu, Timişoara, Titu, Tulcea şi Zalău.

Toate detaliile privind programul şi activităţile din fiecare oraş se regăsesc pe site-ul evenimentului: www.noapteacercetatorilor.eu.

Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria „acţiunilor Marie Sklodowska-Curie”, fiind un eveniment ce atrage anual peste 1,5 milioane de vizitatori.

În 2023, Noaptea Cercetătorilor Europeni se organizează în 26 de ţări, iar peste 400 de oraşe din Europa şi nu numai vor fi gazda evenimentului ce îşi propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător şi cât de interesantă poate fi munca de cercetare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati