Noaptea Literaturii Europene revine, sâmbătă, în Capitală

O nouă ediţie a Nopţii Literaturii Europene, reunind sesiuni de lectură şi perfomance-uri, se va desfăşura, sâmbătă, între orele 18,30-21,30, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, Librăria Humanitas Kretzulescu, Muzeul Naţional de Istorie a României şi Piaţa Odeon.

Evenimentul va aduce în faţa publicului opere literare provenite din opt ţări europene, proaspăt traduse în limba română, fragmente din aceste cărţi, de la proză la poezie, urmând fi lecturate de personalităţi cunoscute ale scenei culturale din România, cum ar fi, printre alţii: Bogdan Albulescu, Ada Navrot sau Sofia Zadar.

„Pentru prima dată în istoria proiectului, această ediţie va avea loc în aer liber, în patru spaţii exterioare localizate pe Calea Victoriei. Acest lucru este posibil datorită proiectului Străzi Deschise, o iniţiativă a Asociaţiei ARCEN, implementată de Primăria Capitalei, ce transformă anumite străzi din centrul capitalei în zone pietonale în timpul zilelor de weekend. Contextul face ca acest eveniment literar să fie accesibil unui public larg, format din trecătorii de toate vârstele, şi nu doar pasionaţilor de literatură europeană”, precizează sursa citată.

Evenimentul, la care participarea este gratuită, este organizat de: EUNIC Romania, Centrul Ceh, Institutul Francez, Institutul Polonez, Goethe-Institut, Institutul Cultural Român, Fundaţia Culturală Greacă, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucureşti, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, ARCEN.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati