Noaptea Muzeelor 2026 va avea loc sâmbătă, 23 mai, iar mai multe instituții culturale din București pregătesc expoziții, tururi ghidate și concerte pentru public.
Sediul PMB va fi deschis publicului de la ora 18 până la miezul nopţii. Sunt programate tururi ghidate gratuite, expoziţii şi sesiuni de muzică live.
Accesul este liber și fără înscriere prealabilă, arată sursa citată:
- Tururile se vor dura câte 15 minute fiecare. Alături de ghizii noştri veţi descoperiţi povestea clădirii, #monumentistoric, şi detalii inedite despre arhitectura ei şi personalităţile care i-au trecut pragul.
- La parter, veţi putea vizita expoziţia „Bucureștiul care n-a mai fost”, un tur al proiector arhitecturale importante ale ultimelor trei decenii care nu au fost niciodată realizate
- La etajul 1, veţi punea vedea lucrări realizate de bursierii programului național Tinere Talente, dedicat susținerii tinerilor artiști din România.
- La etajul 2, se lansează seria „Primari de seamă ai Bucureștiului”, dedicată unor personalități care au contribuit decisiv la dezvoltarea Capitalei, alături de o expoziție foto dedicată Bucureștiului de altă dată.
- În curtea interioară, va fi amplasată instalația participativă „București ACUM” şi veţi putea asculta muzică live cu de Dj Chlorys și Sorina Rotaru Band.

Printre obiectivele care vor putea fi vizitate gratuit se numără și Arcul de Triumf, deschis între 18:00 și 00:00, unde publicul va putea vedea atât expoziția permanentă, cât și expoziția temporară dedicată participanților din Primul Război Mondial.
La Palatul Mogoșoaia, programul se va desfășura între 18:00 și 22:00 și va include vizitarea palatului, a expozițiilor și recitaluri de muzică live.
De asemenea, vor putea fi vizitate gratuit muzeele Casa Filipescu-Cesianu, Palatul Suțu, Muzeul „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu Storck” și Muzeul „George Severeanu”, între orele 16:30 și 22:30.
La ARCUB, artiștii Dan Perjovschi și Lia Perjovschi vor susține tururi ghidate pentru expoziția „DRAFT pentru o retrospectivă comună”, programate la orele 15:00 și 17:00. Expoziția va rămâne deschisă până la miezul nopții.


