Pentru al optulea an consecutiv, Opera Comică pentru Copii se alătură inițiativei globale „Noaptea Muzeelor” și pregătește experiențe unice și memorabile pentru spectatorii săi, indiferent de vârstă!
Sâmbăta viitoare, pe 13 mai, între orele 20:00 și 24:00, toți cei care trec pragul Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16), pornesc la fiecare sfert de oră în tururi ghidate prin clădire. Traseul este presărat cu momente muzicale și coregrafice susținute de artiștii instituției. Participarea în tur este gratuită, iar atracțiile din Grădina OCC vor avea un program prelungit cu această ocazie, fiind disponibile publicului până la miezul nopții.
În Romania, evenimentul este organizat de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România, membru al celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor – Network of European Museum Organisations (NEMO).
Ediția cu numărul 19 include expoziții, prezentări, proiecții, animații stradale și interioare, experimente și reprezentații artistice și tot felul de intervenții culturale în spatii muzeale, în observatoare astronomice, în spații de catedrale, biserici și sinagogi, în teatre, în atenee, în mausolee, în primării, în castele, palate și cetăți, turnuri și bastioane, în biblioteci, în studiouri de creație, în centre culturale, în școli și universități, în decupaje urbane creative, în spatii de știință și experimentare, în spații ale memoriei istorice, în pavilioane și în galerii de artă, în case de licitații și târguri de artă, în case pentru îngrijirea bătrânilor, în mori de hârtie.
Încă două weekend-uri cu „Erus și Valea Recunoștinței”
Cel de-al patrulea spectacol din seria Erus, musicalul „Erus și Valea Recunoștinței”, a avut premiera weekend-ul trecut în Sala Mare, spre bucuria publicului care a citit cărțile semnate de autorul Alec Blenche. Pentru spectatorii care au descoperit acest personaj pe scenă înainte să-l găsească în carte, Erus e un băiețel foarte isteț din Regatul Aerului, care pornește într-o călătorie cu multe primejdii și încercări pentru a salva Lumea Bună. Există patru elemente foarte importante pentru viață: Soarele, Aerul, Pământul și Apa și ele reprezintă echilibrul necesar pentru ca viața să existe. Ordinul celor nouă, format din cinci înțelepți și patru copii, reprezentanți ai oamenilor, protejează acest echilibru, și odată cu această misiune, asistă și la devenirea lui Erus din băiețel stingher în adolescent neînfricat.
Cea de-a patra călătorie, care dă titlul spectacolului – „Erus și Valea Recunoștinței”, în regia Anei Crăciun Lambru – le înglobează pe toate celelalte dinainte, așa cum și recunoștința este compusă din răbdare, generozitate și iubire. Reprezentațiile sunt programate până pe 14 mai, în zilele de vineri (ora 18:30), sâmbătă și duminică (orele 11 și 17). Ultimele bilete la spectacol se găsesc în rețeaua bilete.ro, iar întreaga colecție de volume din seria Erus este disponibilă la vânzare la Magazinul OCC.
„Heidi”, din nou la Opera Comică pentru Copii
După premiera foarte apreciată din luna martie, musicalul „Heidi” revine luna aceasta în Sala UnderGrant, în regia Claudiei Ciobanu. Heidi este o fetiță fără părinți pe care mătușa ei o duce în munți să trăiască alături de bunic, un bătrân ursuz, crescător de capre, care trăiește izolat. Aici ea se împrietenește cu Peter, căprarul, apoi este nevoită să plece la Frankfurt unde o cunoaște pe Clara, o fată fără mamă, în scaun cu rotile, data în îngrijire unei domnișoare malefice, plină de ifose și răutate. După o serie de întâmplări prin care trece în casa familiei Sesemann, Heidi cucerește pe toată lumea cu inocența și bunătatea sa, astfel că reușește să o convingă pe Clara să-i facă o vizită la munte, la bunicul ei. Datorită aerului proaspăt și mâncării sănătoase, în urma șocului că ar putea-o pierde pe Heidi, care aproape cade de pe stânci, Clara își recapătă mersul și își poate continua visul de a deveni dansatoare.
Întâlnirea cu Heidi este o experiență unică. Realizatorii spectacolului își propun ca Heidi să devină un model pentru spectatori: ea vede tot ce e bun în oameni, iubește natura și animalele, vrea să descopere cât mai multe lucruri, dar mai presus de toate, reușește să-i ajute pe toți cei din jurul său să-și găsească menirea, calea. Spectacolul este programat în Sala UnderGrant până pe 21 mai, în zilele de sâmbătă și duminică, având chiar și câte patru reprezentații pe zi (la orele 10, 12, 14 și 16).