Noaptea Muzeelor la Opera Comică pentru Copii

Opera Comică pentru Copii, se alătură, pentru al șaselea an, inițiativei globale „Noaptea Muzeelor” (12 iunie) și le oferă experiențe unice și memorabile spectatorilor săi, indiferent de vârstă!

Între orele 19:00 și 24:00, toți cei care vor păși pragul Operei Comice pentru Copii vor porni la fiecare sfert de oră în tururi ghidate prin clădire.

Copiii sunt așteptați în Grădina cu Fluturi

Pe traseu îi vor aștepta acvarii cu pești exotici, o expoziție de costume de la Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, o mini expoziție de ceramică a copiilor de la Atelierele „Micul Artist”, iar periplul este presărat cu momente muzicale și coregrafice.

La final, copiii sunt așteptați în Grădina cu Fluturi, unde se vor putea bucura de o atmosferă exotică, cu fluturi vii printre care spectatorii se pot plimba liberi.

Participarea în tur este gratuită, iar atracțiile din Grădina OCC vor avea un program prelungit cu această ocazie, fiind disponibile publicului până la miezul nopții.

Ultimele zile de înscrieri la ediția de vară a Atelierelor „Micul Artist”

Înscrierile la prima ediție de vară a Atelierelor „Micul Artist” se desfășoară până pe 18 iunie, prin intermediul formularului disponibil pe site-ul OCC (bit.ly/atelieredevara), iar plata este de 25 lei/ora de curs, în total 250 de lei. Pe lângă cele șase ateliere noi – Dezvoltare Personală, Atelierul Emoțiilor, Actorie, Muzică Electronică, Dans Modern și Inițiere în Șah – copiii vor putea frecventa în continuare cursurile atelierelor de cor, balet, actorie, dans contemporan, zumba, benzi desenate, oratorie, street dance, pantomimă, step, comunicare, fotografie, astronomie, scriere creativă, ceramică, dezbateri și filosofie.

Weekend cu „Don Quijote” în Sala Mare, „Viața lui Mozart” la Căsuța din Copac și filme în aer liber

Baletul „Don Quijote”, în regia și coregrafia lui Cătălin Caracaș, este titlul care se va juca în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii pe 12 și 13 iunie. Cavalerul rătăcitor, Don Quijote, a fascinat generații la rând, timp de patru secole, cu aventurile lui incredibile. Iubirea este cea care învinge și de această dată, iar Don Quijote este eroul care contribuie la fericirea tinerilor îndrăgostiți, Basil și Quiteria.

Tot în acest weekend, copiii sunt așteptați la două reprezentații în aer liber ale concertului lecție „Viața lui Mozart”, susținut pe scena de la Căsuța din Copac, în incinta OCC, la ora 10:00, sâmbătă și duminică. Bilete cu doar 10 lei sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

Producții cinematografice de seară

Pe lângă spectacolele din stagiune, Sala Mare găzduiește și producții cinematografice de seară iubite de cei mici.

Astfel, programul proiecțiilor din acest sfârșit de săptămână include următoarele titluri: „Ralph rupe netu’” (11 iunie, ora 19), „Garfield” (11 iunie, ora 21, în aer liber, în funcție de condițiile meteo), „Christopher Robin și Winnie de Pluș” (12 iunie, ora 19), „E.T. Extraterestrul” (12 iunie, ora 21, în aer liber, în funcție de condițiile meteo), „Incredibilii 2” (13 iunie, ora 19) și „Horton hears a who!” (13 iunie, ora 21, în aer liber, în funcție de condițiile meteo).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati