Noi ajutoare umanitare pentru populația civilă din Fâșia Gaza

România continuă acordarea de asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza.

În cursul dimineții a fost trimis un nou transport cu produse alimentare și articole de cazarmament – corturi, saci de dormit, paturi etc. – în valoarea totală de 8,2 milioane de lei, puse la dispoziție de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
Decizia de acordare a acestor produse a fost luată în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Transportul se realizează cu resurse naționale până în HUB-ul constituit de Comisia Uniunii Europene în Republica Cipru. Ulterior, prin Mecanismul European de Protecție Civilă, transportul ajutorului umanitar pe relația Republica Cipru – Fâșia Gaza se face cu ajutorul agențiilor specializate ONU.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati