Noi blocuri din Sectorul 1 intră în reabilitare termică. Alte 29 vor avea lifturi modernizate

Încă 40 de asociații de proprietari din Sectorul 1 sunt mai aproape de reabilitarea termică a blocurilor și modernizarea lifturilor. În ședința Consiliului Local din 5 august va fi supus aprobării un nou lot de contracte de mandat prin care 11 asociații de proprietari vor intra în programul de reabilitare termică a blocurilor, iar alte 29 de asociații vor beneficia de modernizarea ascensoarelor.

Prin contractele de mandat, asociațiile de proprietari împuternicesc Primăria Sectorului 1 să gestioneze, în numele lor, toate etapele tehnice și administrative ale investițiilor, de la întocmirea documentațiilor și obținerea avizelor până la derularea lucrărilor. Astfel, procedurile devin mai simple pentru locatari, iar lucrările pot avansa mai rapid.

Programul rămâne deschis pentru noi înscrieri

Asociațiile de proprietari interesate se pot înscrie în continuare în cele două subprograme. Pe măsură ce documentațiile sunt depuse și verificate, noi loturi de contracte vor fi introduse spre aprobare în ședințele viitoare ale Consiliului Local.

Documentele se depun la sediul Primăriei Sectorului 1 din Bulevardul Banu Manta nr. 9, prin Serviciul Registratură și Secretariat, sau la Biroul Cetățeanului, din Strada Mureș nr. 18-24. Pentru a evita aglomerația, vă puteți programa online pe platforma programare.primariasector1.ro.

Toate informațiile privind condițiile de înscriere și documentele necesare sunt disponibile la următorul link: https://primariasector1.ro/start-la-inscrierile-in-programul-de-modernizare-a-lifturilor/

Cum se finanțează lucrările

Conform Ordonanței de Urgență nr. 18/2009 privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, proprietarii suportă 10% din valoarea lucrărilor, proporțional cu cota-parte indiviză. Diferența de 90% este finanțată din bugetul local al Sectorului 1.

Contribuția proprietarilor nu se achită la înscrierea în program, ci după recepția lucrărilor. Sumele achitate de Primăria Sectorului 1 pentru această cotă se recuperează în termen de 10 ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor recepției lucrărilor.

Prin aceste investiții, locatarii vor beneficia de blocuri mai eficiente energetic, costuri mai mici la întreținere, un confort termic sporit și lifturi moderne, mai sigure și cu un consum redus de energie.

Iată lista cu blocurile care urmează a fi reabilitate – Anexa 1

Anexa 1
Noi blocuri din Sectorul 1 intră în reabilitare termică. Alte 29 vor avea lifturi modernizate 3

Iată lista cu asociațiile de proprietari unde urmează a fi modernizate lifturile – Anexa 2

Anexa 2
Noi blocuri din Sectorul 1 intră în reabilitare termică. Alte 29 vor avea lifturi modernizate 4
Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati