Noi capete de acuzare în cazul magistratului care a lovit cu maşina o fată, în Bucureşti

Apar noi date în dosarul în care se cercetează vătămarea corporală din culpă și, de asemenea, fuga de la locul accidentului în ceea ce privește un asistent-magistrat de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Într-un răspuns dat pentru Antena 3 CNN, procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București precizează faptul că se fac în continuare cercetări în rem. Altfel spus, se investighează felul în care adolescenta de 16 ani a fost accidentată de asistentul magistrat pe de o parte.

Pe de altă parte, se investighează dacă, într-adevăr, adolescenta se afla pe trecerea de pietoni, iar dacă magistrata a și văzut faptul că a provocat accidentul.

Vom vedea cum va motiva asistentul magistrat de la Înalta Curte de Casație și Justiție faptul că ea a părăsit locul accidentului imediat după producerea acestuia, fiind depistată ulterior de către polițiști în trafic.

Vom vedea exact ce va spune în declarații, pentru că deocamdată nu a fost audiată. În schimb, adolescenta de 16 ani s-a prezentat la spital. Tocmai de aceea există și această acuzație în dosar de vătămare corporală din culpă, însă vom vedea dacă va fi pusă sub acuzare asistenta-magistrat de la Curtea Supremă sau dacă se va clasa acest dosar.

Reamintim că, în data de 7 ianuarie, o fată de 16 ani a fost lovită în apropierea unei treceri de pietoni din zona Casei Poporului, în Capitală. Mama acesteia a fost cea care a sunat la 112, având în vedere că șoferița a fugit de la locul accidentului, constatându-se ulterior că șoferița era nimeni alta decât un asistent-magistrat de la Curtea Supremă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati