Autoritățile cipriote au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Cipru. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, românii care nu au certificat de vaccinare pot intra în Cipru numai cu un test PCR negativ. Noile măsuri se aplică de joi.
Având în vedere că autoritățile cipriote au inclus România în categoria statelor cu risc mediu de infectare (categoria portocalie), începând cu data de 27 mai 2021, persoanele care călătoresc din România și care nu dețin un certificat de vaccinare împotriva COVID-19 eliberat de autoritățile competente pot intra pe teritoriul Republicii Cipru cu condiția prezentării unui test molecular tip RT-PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior călătoriei.
Copiii cu vârsta de până la 12 ani sunt exceptați de la măsura prezentării testului.
De asemenea, membrii de familie ai cetățenilor ciprioți (soț/soție de naționalitate străină, copiii minori și părinții acestora) și cetățenii străini cu rezidență în Republica Cipru pot intra pe teritoriul cipriot fără a prezenta un test molecular tip RT-PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, însă trebuie să efectueze un test la sosire și să respecte măsura autoizolării până la recepționarea rezultatului.
Totodată, MAE reamintește că, începând cu data de 10 mai 2021, toate persoanele care dețin un certificat de vaccinare împotriva COVID-19, care atestă efectuarea schemei complete de vaccinare, respectiv a celor două doze (în cazul unui vaccin efectuat în două doze) sau a dozei unice (pentru vaccinul efectuat în doză unică), eliberat de autoritățile competente ale altor state, sunt exceptate de la obligația de a prezenta un test molecular tip RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.
Documentul care atestă vaccinarea împotriva COVID-19 trebuie redactat în limba engleză.
De asemenea, MAE subliniază că toate persoanele care intră în Republica Cipru trebuie să prezinte o autorizație de călătorie, completată cu 24 de ore înaintea deplasării. Autorizația se obține prin intermediul portalului Cyprus Flight Pass – Application Process și include date cu privire la deținerea unui certificat de vaccinare împotriva COVID-19 sau a unui test molecular tip RT-PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2. Documentele care atestă vaccinarea împotriva COVID-19 sau efectuarea testului pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 trebuie prezentate autorităților cipriote, la sosire.
MAE menționează că toate celelalte condiții de intrare în Republica Cipru rămân în vigoare și pot fi consultate la pagina de internet: http://www.mae.ro/node/51906.