Noi localități din Ilfov au fost adăugate pe lista celor aflate sub restricții

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Ilfov a dispus, în şedinţa de vineri, măsuri pentru un total de 26 de localităţi cu incidenţa COVID-19 peste 3 la mia de locuitori. Potrivit actualizării, de sâmbătă sunt restricții în Tunari, Voluntari, Popești Leordeni sau Ștefăneștii de Jos.

Rata de incidenţă COVID-19 la mia de locuitori în aceste localităţi este vineri următoarea: Baloteşti – 3,59, Berceni – 4,61, Brăneşti – 4,44, Ciolpani – 4,23, Cernica – 3,76, Ciorogârla – 3,07, Clinceni – 4,33, Copăceni – 3,71, Corbeanca – 4,18, Cornetu – 3,03, Dărăşti-Ilfov – 5,15, 1 Decembrie – 3,19, Domneşti – 3,11, Găneasa – 3,84, Glina – 4,07, Gruiu – 3,54, Jilava – 3,56, Măgurele – 4,60, Mogoşoaia – 5,86, Otopeni – 5,56, Pantelimon – 3,85, Petrăchioaia – 3,34, Popeşti-Leordeni – 5,56, Ştefăneştii de Jos – 4,59, Tunari – 3,35, Voluntari – 5,55.

Printre măsurile luate de CJSU Ilfov pentru aceste localităţi, ce se vor aplica de sâmbătă, se numără următoarele:

  • În spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura.
  •  Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2 este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere gura şi nasul, pe o rază de 50 m în jurul unităţilor de învăţământ, pentru persoanele care staţionează în acest perimetru.
  •  Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
  •  Organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară.
  •  Organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, cele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
  •  Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
  •  Se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.
  •  Se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
  •  Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-2,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
  •  Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi.
  • Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-2,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
  • ***Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp de persoană.
  •  La nivelul localităţilor Berceni, Brăneşti, Chiajna, Ciolpani, Clinceni, Corbeanca, Dărăşti-Ilfov, Glina, Măgurele, Mogoşoaia, Otopeni, Popeşti-Leordeni, Ştefăneştii de Jos şi Voluntari, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
  •  Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00 – 24,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19.

Organizatorii/operatorii economici care desfăşoară activităţi potrivit hotărârii CJSU au obligaţia de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

Obligaţia de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul persoanelor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani.

În cazul persoanelor fizice provenite din state ale căror autorităţi nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, operatorii economici au obligaţia de a verifica existenţa documentelor, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea, testarea sau vindecarea de infecţia cu virusul SARS-CoV-2.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati