Noi locuri de parcare de reședință amenajate în Sectorul 1

Primăria Sectorului 1 a amenajat noi locuri de parcare în această zonă administrativă. Este vorba despre 100 de locuri de parcare de reședință, situate în șapte locații:  Bulevardul Banu Manta nr. 21, Intrarea Cojești, Calea Victoriei nr. 153, Strada General Constantinide nr. 1, Bulevardul Bucureștii Noi nr. 51-61, Strada Feleacu nr. 25-27 și Strada Alexandru Șerbănescu nr. 36.

Aceste parcări de reședință au fost amenajate în urma demolării unor garaje construite ilegal pe domeniul public al Sectorului 1. „Erau zeci de garaje construite ilegal și tolerate de fostele administrații, le-am demolat fără discuții. Urmează să construim și în alte locații, demolăm ce este ilegal și urât, cadastrăm domeniul public și dăm drumul la lucrările de amenajare a parcărilor de reședință”, a declarat, într-o postare pe pagina de Facebook, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand..

Aceste locuri de parcare amenajate pe spațiul public al Sectorului 1 fac parte doar dintr-un prim lot. Reprezentanții Administrației Domeniului Public identifică în continuare noi spații care pot fi transformate în locuri de parcare.

„La Sectorul 1 suntem într-o continuă acțiune de identificare a unor terenuri care pot fi transformate în noi locuri de parcare de reședință. Este greu pentru că sunt multe cartiere cu blocuri înghesuite, sunt magazine mari/restaurante care nu au locuri de parcare, și avem nevoie și de spații verzi”, a mai precizat primarul Clotilde Armand.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati