Metrorex va lua noi măsuri în stațiile de metrou pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Planul de măsuri a fost discutat cu reprezentanții Prefecturii București, potrivit unui comunicat de presă.
Printre cele mai importante măsuri se numără redistribuirea personalului de pază în stațiile cu trafic intens de călători, în intervalele orare 07:00 – 10:00 și 16:00 – 19:00.
„De asemenea, se are în vedere ca sosirea trenurilor la același peron, în stațiile aglomerate, să se realizeze, pe cât posibil, alternativ, astfel încât să nu se înregistreze valori crescute ale traficului de călători într-un interval scurt de timp”, se mai arată în comunicat.
În plus, la orele de vârf de trafic, Metrorex poate introduce trenuri suplimentare.
Măsurile propuse de Metrorex vor fi implementate „de urgență în zilele următoare, după analizarea propunerilor discutate astăzi la sediul Instituției Prefectului – Municipiul București”, se mai precizează în comunicat.
„Când am mers în control la metrou, alături de agenți ai Poliției Metrou, am găsit stații și trenuri aglomerate, la orele de vârf. Înțeleg necesitatea de a ajunge la destinații la anumite ore, însă trebuie conștientizat caracterul special al situației în care ne aflăm și, astfel, să găsim împreună soluții pentru evitarea aglomerării. Sper ca reprezentanții Metrorex să găsească resursele pentru a reduce timpii de sosire în stații, iar pe dumneavoastră, stimați călători, vă rog să respectați îndrumările speciale de călătorie transmise în stații, chiar dacă va trebui să așteptați următorul metrou”, a declarat prefectul Capitalei, Alexandra Vacaru.