Noi reglementări în sistemul de sănătate aplicabile în trimestrul II al anului 2021

Executivul a aprobat două acte normative care reglementează condiţiile de acordare a serviciilor medicale în sistemul de sănătate în trimestru II al anului 2021, urmând ca până la data de 1 iulie 2021 să fie elaborate şi aprobate actele normative necesare pentru punerea în aplicare a unor noi reglementări.

Actele normative aprobate de Guvern asigură cadrul legal pentru decontarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale contractate, precum şi reglementările aplicabile în contextul epidemiei cu virusul SARS-CoV-2, pentru trimestrul II al anului 2021, printre care se numără următoarele:

– Consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi în ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare.

– Consultaţiile medicale la distanţă se acordă şi se validează fără a fi necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate sau a documentelor înlocuitoare ale acestuia; toate celelalte servicii medicale vor fi validate cu cardul de sănătate.

– Consultaţiile la distanţă din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice, inclusiv pentru specialitatea clinică medicină fizică şi de reabilitare, precum şi cele de îngrijiri paliative în ambulatoriu se acordă fără a fi necesară prezentarea biletului de trimitere. Pentru toate celelalte consultaţii este necesar biletul de trimitere.

– Medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienţii cronici inclusiv medicamentele restricţionate din lista de medicamente compensate şi gratuite care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu menţiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice şi a unor formulare specifice (medicamente notate cu (**)1, (**)1 omega şi (**)1 beta în Lista de medicamente compensate şi gratuite) este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale.

– Medicii de familie iniţiază tratamentul specific şi în absenţa unei scrisori medicale emise de medicul din ambulatoriul de specialitate/spital pentru medicamentele notate cu * din Lista de medicamente compensate şi gratuite, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008.

– Medicii de familie pot emite prescripţie medicală în continuare pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului de către medicul specialist – scrisoare medicală şi/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere, şi pentru medicamentele care se prescriu de către medicii specialişti în conformitate cu limitările de prescriere prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 720/2008.

– Pentru situaţiile care necesită prezentarea de documente casei de asigurări de sănătate de către asigurat, documentele pot fi transmise prin mijloace electronice de comunicare sau pot fi depuse în numele asiguratului de orice persoană. Mijloacele electronice de comunicare se pot folosi şi pentru transmiterea de către casele de asigurări de sănătate a documentelor eliberate necesare asiguraţilor.

Important! O serie de documente, a căror valabilitate a fost prelungită în repetate rânduri pe perioada stării de alertă, îşi vor pierde valabilitatea în data de 31 martie, fiind necesară o nouă evaluare a medicului specialist pentru emiterea de noi documente:

– biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare;

– biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice;

– recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate;

– deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive.

Conform reglementărilor în vigoare, perioada de valabilitate a acestor documente este următoarea:

– Biletul de trimitere pentru specialităţi clinice are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Excepţii:

* Pentru toate bolile cronice, biletele de trimitere pentru specialităţile clinice şi pentru îngrijiri paliative în ambulatoriu au valabilitate de până la 90 de zile calendaristice.
* Biletul de trimitere pentru specialităţi clinice recomandate de medicul de familie, care are evidenţiat „management de caz”, are o valabilitate de 90 de zile calendaristice.

– Biletul de trimitere pentru specialitatea clinică medicină fizică şi de reabilitare are o valabilitate de maximum 60 de zile calendaristice de la data emiterii.

– Biletul de trimitere pentru specialităţi paraclinice are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Prin excepţie:

* Pentru toate bolile cronice, valabilitatea biletului de trimitere pentru investigaţii paraclinice este de până la 90 de zile calendaristice.
* Biletul de trimitere pentru investigaţii paraclinice – examinări histopatologice şi citologice are termen de valabilitate 90 de zile calendaristice.
* Biletul de trimitere pentru investigaţii paraclinice recomandate de medicul de familie/medicul de specialitate din ambulatoriu, care are evidenţiat „management de caz”, are o valabilitate de 90 de zile calendaristice.
* Biletul de trimitere pentru investigaţii medicale paraclinice de înaltă performanţă (RMN, CT, scintigrafie şi angiografie) are valabilitate 90 de zile.

– Recomandarea medicală pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive îşi pierde valabilitatea dacă nu este depusă la casa de asigurări de sănătate în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Precizări:

* În situaţia pacienţilor cu stome permanente, pentru obţinerea dispozitivelor de protezare stomii, prescripţia medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 12 luni consecutive.
* În situaţia pacienţilor cu incontinenţă urinară permanentă, pentru obţinerea dispozitivelor de incontinenţă urinară, prescripţia medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 12 luni consecutive.
* Pentru echipamentele pentru oxigenoterapie şi ventilare noninvazivă prescripţia medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 90/91/92 de zile, în funcţie de starea clinică şi evoluţia afecţiunii pentru persoanele care nu sunt încadrate în grad de handicap şi de maximum 12 luni pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav.

– Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical are un termen de valabilitate de 30 de zile calendaristice de la data emiterii de către casa de asigurări de sănătate, cu excepţia următoarelor situaţii:

* Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivelor de protezare stomii şi incontinenţă urinară este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală, care nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz. Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivelor de protezare stomii şi incontinenţă urinară este însoţită de o anexă cu 3 taloane sau 12 taloane, după caz, corespunzător perioadelor lunare, pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală.
* Decizia de aprobare pentru închirierea fotoliilor rulante este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală, care nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice.
* Pentru echipamentele pentru oxigenoterapie decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală, respectiv maximum 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz.
* Pentru aparatele de ventilaţie noninvazivă decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală şi nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz.
* Decizia de aprobare pentru închirierea fotoliilor rulante, aparatelor pentru administrarea continuă cu oxigen şi ventilaţie noninvazivă este însoţită de o anexă cu 3 sau 12 taloane, după caz, corespunzător perioadelor lunare, pentru perioada prevăzută în prescripţia medicală.

„În condiţiile determinate de evoluţia situaţiei epidemiologice, aceste noi măsuri asigură accesul neîntrerupt şi nediscriminatoriu al asiguraţilor la servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale necesare pentru diagnosticarea, tratarea şi monitorizarea bolilor, inclusiv a celor cu impact major asupra stării de sănătate”, a declarat Adrian Gheorghe, preşedintele CNAS.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati