În perioada 25 – 28 septembrie 2023, Poliția Română și Jandarmeria Română au continuat acțiunile pe linia siguranței școlare în unitățile de învățământ preunivesitar. Acțiunile în sistem integrat vor continua pe tot parcursul anului școlar.
Pentru creșterea gradului de siguranță școlară, în anul școlar 2023-2024, sunt derulate activități în mediul preuniversitar, în conformitate cu prevederile Planului Național Cadru de Acțiune pentru siguranța școlară.
Pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor și cadrelor didactice, în perioada 25 – 28 septembrie 2023, la nivelul structurilor Poliției Române, 9.890 de polițiști au organizat și desfășurat acțiuni în acest domeniu, fiind luate măsuri pentru adaptarea dispozitivelor de menținere a ordinii și siguranței publice, prin includerea unităților de învățământ preuniversitar în itinerariile de patrulare, pentru asigurarea unei acoperiri echilibrate pe timpul afluirii și defluirii, la și de la cursuri, a elevilor.
În această săptămână, au fost angrenați 6.801 polițiști în activități de menținere a ordinii și siguranței publice în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.
Totodată, pentru fluidizarea traficului rutier, în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, au acționat 1.633 de polițiști, care au asigurat intervenția la 146 de evenimente sesizate în incinta sau zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, dintre care 120 au fost sesizate de cetățeni prin S.N.U.A.U. – 112.
De asemenea, au fost organizate 136 de acțiuni pe linia siguranței în școli, fiind derulate 2.623 de activități de prevenire și de informare, în cadrul a 1.510 unități de învățământ preuniversitar, la care au participat 62.691 de beneficiari.
Dintre acestea, pentru creșterea gradului de conștientizare a efectelor negative ale fenomenului de tip bullying și a celui de violență școlară, la 1.000 de ore de curs au fost abordate tematici pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență.
Totodată, pentru conștientizarea riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește consumul și traficul ilicit de droguri/substanțe interzise, au fost derulate 570 de activități, fiind derulate și 961 de activități pentru instruirea personalului de pază cu privire la modul de intervenție în diferite situații.
De asemenea, au fost controlate 2.126 de unități de învățământ preuniversitar pentru verificarea modului de asigurare cu pază, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 301/2012 privind normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 333/2003 pentru paza bunurilor, valorilor, obiectelor și protecția persoanelor.
În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale și constatate 2 infracțiuni, fiind adresate 116 informări și solicitări autorităților și instituțiilor publice cu atribuții specifice privind siguranța în unitățile de învățământ.
În cadrul planului, au participat 1.327 de polițiști la întâlnirile Grupului de acțiune constituit la nivelul unităților de învățământ preuniversitar pentru facilitarea comunicării, în vederea adaptării măsurilor necesare pentru creșterea gradului de siguranță în mediul școlar.
Totodată, au fost efectuate verificări ale unităților de alimentație publică situate, în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, în urma cărora au fost adresate 236 de informări către instituțiile cu atribuții specifice, pentru remedierea neregurilor constatate.
Au fost organizate și desfășurate 849 de activități pentru verificarea respectării normelor privind circulația pe drumurile publice de către pietoni și conducătorii autovehiculelor în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, precum și a conducătorilor auto care asigură transportul școlar.
În cadrul activităților derulate, au fost verificați 3.522 de conducători auto, dintre care 1.169 care asigură transportul școlar, fiind aplicate 753 de sancțiuni contravenționale și constatate 2 infracțiuni la regimul rutier.
Pentru identificarea și implementarea celor mai bune soluții, necesare asigurării unui climat optim pentru elevi și cadrele didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, în scopul creșterii gradului de siguranță în mediul școlar, polițiștii vor continua derularea acțiunilor și activităților specifice pe tot parcursul anului școlar 2023 – 2024.