Nou punct de eliberare a pașapoartelor, amenajat în locul în care a funcționat un centru de vaccinare

Un nou punct de eliberare a pașapoartelor va fi deschis în Sectorul 4 al Capitalei. Acesta va fi amenajat în locul în care a funcționat un centru de vaccinare, în Grand Arena Mall.

„Valul de solicitări de eliberare a pașapoartelor din ultima perioadă ne-a arătat foarte clar că este nevoie să intervenim urgent și să le oferim o nouă alternativă oamenilor. Acesta este motivul pentru care, împreună cu domnul Toni Greblă, prefectul Capitalei, am reușit să identificăm spațiul din Grand-Arena Mall și să preluăm o bună parte din presiunea existentă asupra celorlalte sedii de pașapoarte din București”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

În cadrul noului punct de lucru, organizat de Primăria Sectorului 4 în locul Centrului de Vaccinare a cărui activitate tocmai a fost suspendată, vor funcționa 10 ghișee, la care vor lucra zilnic aproximativ 25 de funcționari, ce vor soluționa solicitările de pașapoarte ale cetățenilor ce locuiesc în sudul zonei metropolitane București-Ilfov.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati