Noua versiune a aplicaţiei mobile a CFR Călători permite achiziţionarea mai facilă a biletelor pe ruta Gara de Nord – Aeroport Henri Coandă sau retur. Aplicația actualizată este disponibilă de miercuri.
CFR Călători îmbunătăţeşte constant aplicaţia „CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online”, în funcţie de nevoile pasagerilor, se menţionează într-un comunicat de presă.
Noua versiune a aplicaţiei permite salvarea datelor călătorilor şi oferă opţiunea Click4pay.
Noua versiune poate fi instalată prin accesarea site-ului CFR Călători sau prin intermediul magazinului Google Play, fiind disponibilă pentru dispozitivele cu sistem de operare Android (minim Android 5.1).
CFR Călători operează 60 de trenuri pe ruta Bucureşti Nord – Aeroportul Henri Coandă şi retur.
Tariful este de 4 lei, iar circulaţia trenurilor acoperă aproape întreaga durată a zilei, asigurând nevoile de transport atât pentru traficul de călători ocazional cât şi pentru cel de navetă, potrivit comunicatului CFR Călători.