În prag de sărbători, medicii lansează o serie de avertismente și sfaturi, ca să ne putem bucura de un Paște liniștit. Este esențial să evităm excesele și să nu renunțăm la tratamentele pe care le avem, asta ca să nu ajungem de sărbători la camera de gardă, potrivit antena3.ro.
În aceste zile nu funcționează ambulatoriile de specialitate, iar cabinetele de familie sunt închise. În București sunt nouă spitale care vor asigura asistența medicală, începând de vineri. Printre acestea se numără Spitalul Floreasca, Spitalul Universitar Bagdasar Arseni, Spitalul de Oftalmologie și, bineînțeles, unitățile medicale destinate copiilor, Spitalul Marie Curie sau Spitalul Grigore Alexandrescu.
Vine însă și un semnal de alarmă din partea medicilor, având în vedere că avem parte de cea mai lungă perioadă din post. Specialiștii îi îndeamnă, în special pe cei cu afecțiuni cronice, să evite excesele alimentare, având în vedere că, în zilele de sărbătoare, sunt sute de apeluri la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.
Medicii le recomandă tuturor să fie atenți la această perioadă și, în cazul în care sunt persoane ce suferă de afecțiuni cronice cardiace, acestea sunt sfătuite să nu își întrerupă tratamentul.