Noua stagiune a Teatrului Nottara va debuta pe 1 septembrie

Teatrul Nottara din Capitală a programat primele 30 de reprezentaţii din noua stagiune, care va începe pe 1 septembrie.

Vor putea fi văzute producţii proprii, dat şi spectacole realizate în mediul independent.

Din trupa teatrului fac parte actorii consacraţi Catrinel Dumitrescu, Victoria Cociaş, Alexandru Repan, Emil Boroghină şi Ion Haiduc şi artişti emergenţi, ca Diana Roman, Kira Hagi şi Rareş Andrici.

”Nottara pregăteşte o toamnă foarte rodnică pentru iubitorii de teatru”

„Începem stagiunea în forţă, aşa cum se aşteaptă publicul nostru şi cum ne obligă prea lunga pauză la care ne-a condamnat pandemia. Atât între producţiile realizate de Nottara, cât şi în programul independenţilor, se află spectacole excepţionale, în care se râde, se plânge, se trăieşte, se învaţă valoarea fiecărui minut investit în noi înşine şi în cei pe care îi iubim şi pe care ni-i dorim mereu aproape.

Iar cele 30 de spectacole din septembrie sunt doar încălzirea pentru luna octombrie în care pregătim alte surprize, foarte plăcute sperăm noi. Nottara pregăteşte o toamnă foarte rodnică pentru iubitorii de teatru”, a declarat Marinela Ţepuş, managerul Teatrului Nottara.

Programul poate fi consultat pe nottara.ro de unde pot fi cumpărate şi biletele pentru reprezentaţii, precum şi de la agenţia teatrului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati