Noul Cod Silvic a fost aprobat, astăzi, de Parlament cu unanimitate de voturi, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului.Actul normativ va intra în vigoare imediat după promulgare.
”Astăzi am câștigat o luptă extrem de importantă pentru pădurile României. În urmă cu foarte puțin timp, Parlamentul a aprobat proiectul de lege de modificare a Codului Silvic. În ultimele săptămâni am solicitat, în mod repetat, colegilor mei din Parlament, să supună la vot în regim de urgență această lege, care face trecerea de la un Cod Silvic permisiv cu infractorii, la unul în care nimeni nu mai stă la discuții cu aceștia. Mă bucur că mesajul nostru a avut rezonanță și că parlamentarii au înțeles că protejarea pădurilor este o prioritate dincolo de interese și calcule politice”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor și co-inițiator al proiectului de lege.
Amendamentele din noul Cod Silvic:
-
furtul de arbori va intra direct sub incidență penală, indiferent de prejudiciu;
-
camioanele sau tirurile cu care sunt transportați arborii tăiați ilegal vor putea fi confiscate;
-
tăierile la ras vor fi interzise în rezervațiile naturale;
-
avizul de transport va deveni obligatoriu și pentru: rumeguș, biomasă, coaja arborilor și orice rest de lemn;
-
lemnul va fi comercializat ca lemn fasonat;
-
sumele destinate pazei suprafețelor de pădure sub 30 de ha vor crește cu peste 30%;
-
evaluarea de mediu pentru amenajamentele silvice care se suprapun cu ariile naturale protejate va deveni obligatorie;
-
accesul la terenurile agricole va fi permis proprietarilor și din drumurile forestiere;
-
accesul cetățenilor în pădure va fi permis pentru recreere, inclusiv cu bicicleta.