”Nu accesați link-ul!” Un nou atac cibernetic puternic în România

Mai mulți utilizatori din România s-au confruntat cu tentative de tip scam în numele unor companii, în ultima săptămână, anunță Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC).

Potrivit DNSC, tentativele de tip scam care vizează utilizatorii români continuă să se folosească de identitatea vizuală a unor retaileri sau magazine online cu popularitate în România sau chiar instituții publice, scrie Antena3.

În ultima săptămână, DNSC a primit multiple notificări de la utilizatori care s-au confruntat cu astfel de capcane online care aveau branding-ul Lidl România, CFR Călători sau Catena – Farmacia Inimii.

Hackerii promit un premiu consistent în cadrul unui concurs fals

Specialiștii spun că încercarea de păcălire a utilizatorilor păstrează aceiași pași ca în cazurile precedente: promit un premiu consistent (2000-8000 de lei) pentru a participa la un concurs fals în care potențiala victimă trebuie să răspundă la câteva întrebări generice despre experiența avută în interacțiunea cu farmacia/supermarketul/instituția vizată.

Ulterior, utilizatorii sunt direcționați către diverse site-uri potențial malițioase unde li se cer date sensibile și cer totodată victimei să răspândească mai departe mesajul către contactele sale de WhatsApp.

„Evitați accesarea de link-uri din surse necunoscute. Verificați-le cu o soluție de securitate! O companie care organizează o activitate promoțională în România nu ar comunica în altă limbă. În toate cazurile textul este în limba engleză, iar acesta ar trebui să fie un indiciu clar că este vorba despre o tentativă de scam.

Verificați mereu existența promoțiilor pe canalele oficiale ale organizațiilor vizate și fiți atenți la domeniul site-ului pe care tocmai l-ați vizitat pentru a participa la astfel de concursuri”, sunt sfaturile specialiștilor pentru utilizatori.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati