În București, traficul la metrou s-a înjumătățit față de perioada de dinaintea pandemiei. Conform datelor obținute de către Europa FM, în iunie 2019, pe cele 4 magistrale aflate atunci în exploatare au fost efectuate ceva mai mult de 14 milioane de călătorii.
În iunie 2021, pe cele 5 magistrale aflate în exploatare (pentru că între timp, a fost inaugurat și tronsonul din Drumul Taberei), Metrorex a contorizat mai puțin de 7 milioane de călătorii. Scăderea e semnificativ mai mică pe tronsonul din Drumul Taberei, dar și acolo garniturile de metrou circulă mai goale decât erau în prima lună de la inaugurare.
Conform datelor primite de la Metrorex, în iunie 2019, pe cele 4 magistrale aflate atunci în exploatare, au fost înregistrate ceva mai mult de 14 milioane de călătorii. În iunie 2021, pe cele 5 magistrale aflate în exploatare (cu tot cu cea nouă, din Drumul Taberei), compania a contorizat mai puțin de 7 milioane de călătorii.