Numărul de șomeri din România a scăzut cu 5400 într-o lună

La sfârşitul lunii aprilie 2022, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,57%, mai mică cu 0,07 pp decat cea din luna anterioară și în scădere cu 0,59 pp față de aprilie 2021, arată datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, conform economedia.ro.

Numărul total de şomeri la finele lunii aprilie 2022 a fost de 224.820 de persoane, mai mic cu 5.468 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 41.806 au fost şomeri indemnizaţi şi 183.014 șomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 4.122 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 1.346 persoane faţă de luna precedentă.

Cei mai mulți șomeri sunt de la sate: 63.720 şomeri provin din mediul urban şi 161.100 şomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (56.960), urmaţi de cei cu vârstă între 50 si 55 ani (45.861), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (15.328).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (30,58%).

Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 32,20% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,69%.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati