Numărul elevilor care primesc burse în Sectorul 4 s-a triplat; Olimpicii primesc mai mulţi bani, în prag de vacanţă

Autorităţile locale din Sectorul 4 au decis să acorde, în premieră, burse tuturor elevilor care, în anul şcolar trecut, au obţinut medii generale începând de la 8.50.

  • Prin urmare, nu mai puţin de 12.864 de burse, în valoare totală de 5.608.380 de lei, vor fi plătite, de săptămâna viitoare, de Direcţia de Administrare a Unităţilor de Învăţământ (D.A.U.I.) Sector 4 către elevii cu rezultate bune, indiferent de forma de învăţământ – primar, gimnazial sau liceal, a informat un comunicat al Primăriei Sectorului 4.

Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local al Sectorului 4, vor fi plătite 811 burse de performanţă, în cuantum de câte 50 de lei / lună; 1.792 de burse de merit de tip „A”, de câte 30 de lei/lună fiecare, pentru elevii care au obţinut medii cuprinse între 8.50 şi 8.99; 2.762 de burse de merit, a câte 60 de lei/lună fiecare, pentru elevii care au obţinut medii cuprinse între 9.00 şi 9.49; 3.259 de burse, în cuantum de 90 de lei/lună, pentru cei care au obţinut medii cuprinse între 9.50 şi 9.99 şi 781 de burse de merit, de câte 200 de lei/lună fiecare, pentru elevii care au obţinut media 10.

sector 4 primarieDe asemenea, vor fi achitate 384 de burse de merit tip „B”, în valoare de: câte 50 de lei / lună  – pentru elevi din clasele I-IV, câte 200 de lei/lună  – pentru elevi de gimnaziu şi câte 300 de lei/lună – pentru liceeni. Vor fi şi 188 de burse de merit tip „C”: câte 50 de lei/lună pentru elevi din învăţământul primar şi câte 100 de lei/lună, pentru elevi de gimnaziu şi liceeni.

În plus, vor fi plătite 525 de burse de studiu, în valoare de 100 de lei/lună fiecare, 2.378 de burse de ajutor social  – pentru elevii care provin din familii modeste, sunt orfani ori au probleme medicale, de câte 80 de lei/lună şi 20 de burse de ajutor social ocazional (acordate, potrivit legii, o singură dată pe an), de câte 200 de lei.

În timp ce bursele de performanţă, cele de merit şi bursele de studiu vor fi achitate pentru o perioadă de 5 luni, bursele de ajutor social vor acoperi o perioadă de 7 luni.

În concluzie, cea mai mică sumă încasată drept bursă de un elev din Sectorul 4  va fi de 150 de lei (elevi care au obţinut medii cuprinse între 8.50 şi 8.99), iar cea mai mare va fi de 1.500 de lei şi de aceasta vor beneficia 120 de liceeni care au obţinut au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de Ministerul Educaţiei.

„Suntem convinşi că toţi elevii care îşi dau silinţa să obţină rezultate bune la învăţătură trebuie stimulaţi. Mai mult, au existat nenumărate solicitări atât din partea reprezentanţilor elevilor, care au fost chiar invitaţi să participe la luarea deciziilor privind bursele, şi din partea părinţilor, pentru acordarea de burse tuturor elevilor cu rezultate bune, cu medii de la 8.50. Este prima dată când Sectorul 4 acordă burse tuturor acestor copii, dar toată lumea trebuie să înţeleagă că trebuie să ne încadrăm în bugetul alocat acestora. Poate unii sunt nemulţumiţi, poate cuantumul burselor li se va părea multora prea mic, însă, numărul elevilor care primesc bursă s-a triplat faţă de semestrul I al acestui an şcolar şi am ajuns astfel la un număr de 12.864 de burse faţă de doar 4.730 câte au fost acordate pentru semestrul I al acestui an şcolar. De aceea, pentru a-i recompensa cum se cuvine pe elevii care au făcut performanţă, în baza unui amendament făcut în şedinţa Consiliului Local al Sectorului 4, am decis ca toţi copiii care au obţinut primele locuri la olimpiadele şcolare municipale şi naţionale să primească bani în plus, sub forma unor stimulente”, a explicat directorul general al Direcţiei de Administrare a Unităţilor de Învăţământ Sector 4, Ana Maria Mocăniţă.

Primar Baluta„Pentru că suntem condiţionaţi de limitele bugetare, am decis să recompensăm, totuşi, eforturile deosebite ale celor mai buni elevi din sectorul nostru, pe care vom continua să-i susţinem, indiferent de domeniile în care excelează, limba română sau limbi străine, matematică sau artă”, a explicat la rândul său, Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

Astfel, potrivit deciziei Consiliului Local al Sectorului 4, elevii care, în anul şcolar trecut (2017 – 2018), au obţinut primele locuri la olimpiadele şcolare municipale vor primi următoarele sume: câte 500 de lei, cei care au obţinut locul I, 300 de lei – locul II şi 100 de lei – locul III. Stimulentele pentru elevii care au obţinut primele locuri la olimpiadele şcolare naţionale vor fi în cuantum de: câte 2.000 de lei, pentru cei care au obţinut locul I, câte 1.500 de lei, pentru cei care au ocupat locul II şi câte 1.000 de lei – în cazul celor care au ocupat locul III.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati