Pe 20 ianuarie, DERTOUR oferă vacanțe gratuite, în Egipt, pentru zece persoane care vor fi alese în mod aleatoriu din diferite zone ale Bucureștiului.
Oamenii vor fi opriți pe stradă, abordați în stația de autobuz sau în supermarket și întrebați dacă doresc să plece, peste doar cinci zile, în Egipt, una dintre destinațiile preferate ale românilor, care se bucură de o climă excelentă în acest sezon.
“Luna ianuarie vine pentru noi toți cu o scădere a nivelului de energie și cu o doză mare de nostalgie după perioada sărbătorilor de iarnă. Iar cum vacanțele sunt oricând un prilej de bucurie, ne-am gândit că este momentul pentru o campanie inedită, în care să facem câțiva oameni să zâmbească. Sperăm ca, în acest fel, pentru ei Blue Monday să se transforme în una dintre cele mai fericite zile din 2025”, a declarat Cosmin Marinof, CEO DERTOUR România.
Cea de-a treia luni din ianuarie este cunoscută la nivel internațional drept Blue Monday și considerată ca fiind cea mai tristă zi din an.
Denumirea a apărut pentru prima dată în 2005 și îi este atribuită psihologului american Cliff Arnall, care s-a bazat pe mai mulți factori: vremea mohorâtă care predomină în multe țări, în această perioadă a anului, energia scăzută și lipsa de motivație cu care se confruntă oamenii după sărbători, taxele și impozitele de la începutul anului, zilele rămase până la următoarea vacanță etc.
Care sunt condițiile campaniei
Astfel, o mașină cu însemnele campaniei va circula prin București, pe parcursul zilei de 20 ianuarie, în zone foarte tranzitate precum: Piața Obor, Piața Universității, Piața Unirii, Piața Constituției sau Cartierul Militari. Trecători, oameni care așteaptă în stațiile de autobuz și tramvai sau care își fac cumpărăturile se pot număra printre călători.
Singurele condiții pe care trebuie să le îndeplinească pentru a se bucura de o vacanță sunt: să aibă un act de identitate valabil, 18 ani împliniți, pașaport valid și să poată pleca în vacanță în perioada 25 ianuarie – 1 februarie.
Pachetele de vacanță pe care DERTOUR le oferă norocoșilor, de Blue Monday, asigură transportul dus-întors, bagaj de cală, taxele de aeroport, transferul aeroport-hotel-aeroport și cazarea pentru 7 nopți în regim All Inclusive.