O altă victimă susține că a fost torturată de polițiști ai Secției 16 din București: „Eram încătușat și cu piciorul unui jandarm pe cap”

Încep să apară noi victime ale liderului sindical din Poliție, arestat pentru tortură în cursul zilei de ieri după ce împreună cu alţi colegi ar fi agresat doi tineri care le-au atras atenţia oamenilor legii că nu purtau mască de protecţie. Un alt bărbat susţine că a fost îmbrâncit şi încătuşat ilegal de acelaşi agent într-un episod petrecut în 2019, relatează digi24.ro.

Bărbatul spune că a depus imediat plângere la parchetul Judecătoriei Sectorului 4, dar a primit abia luna aceasta citaţie să se prezinte la audieri în calitate de parte vătămată.

Întâmplarea ar fi avut loc în 2019, chiar pe o stradă lângă Secția 16, unde victima își parcase mașina pentru a intra într-un magazin alimentar, timp de câteva minute. După ce a părăsit magazinul, bărbatul susține că ar fi fost întâmpinat de mai mulți polițiști care cel mai probabil se întorceau de pe teren.

„Domnul Șeicaru a coborât dintr-o mașină și m-a luat la înjurături că de ce pun mașina așa, în halul ăsta, că cine sunt eu, că sunt smecher ?! Eu am rămas surprins să fiu așa abordat de o haină a statului, de un om al legii. Nici nu am avut timp de reacție. I-am spus << Vă rog frumos să vă adresați cum trebuie>>. Dânsul iar <<Ce mă, ești smecher? Vorbești urât cu mine?>>.

Având buletinul în buzunar, am încercat să mă legitimez corespunzător, dar m-au încătușat și m-au pus pe burta pe mașină. L-am rugat frumos pe domnul Șeicaru să-mi bage mâna în buzunar, eu fiind încătușat, să ia buletinul să vadă despre ce e vorba, eu nefăcând nimic” a declarat victima.

Cu toate acestea, bărbatul susține că agenții de poliție nu au vrut să îl legitimeze, ba mai mult, l-au dus la secție fără niciun motiv.

Am fost târât până la Secția de Poliție 16. Vânzătoarea de la magazin a fost martoră la acest incident, a sunat acasă la sora mea și a anunțat-o să vină de urgență că sunt luat cu cătușe de agenții de poliție.15 polițiști m-au adus în fața secției de poliție, târât”,  a mai adăugat bărbatul.

Potrivit acestuia, nu ar fi fost singurul care a fost agresat de polițiștii de la Secția 16 în acea zi. Sora sa, care a venit să vadă ce se întâmplă cu el, a fost și ea încătușată și ținută în secție timp de câteva ore.

Sora mea a venit și a cerut explicații de ce și pentru ce am fost luat. Atât a apucat să spună, că în prima secundă domnul Șeicaru a dat ordine domnului Lupu Răzvan să o încătușeze fără drept de apel. Sora mea are 40 de kg, e o mână de om.

A luat-o în cătușe, ne-a târât pe amândoi până la etajul 1 și ne-au ținut patru ore si jumătate. Pe mine pe burtă, culcat și încătușat cu piciorul unui jandarm pe cap. Sora mea era și ea încătușată, cu domnul Șeicaru în stânga și domnul Lupu în dreapta, batjocorită și umilită în ultimul hal”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati