O angajată SRI a furat peste 900.000 de lei din fondurile operative şi i-a trimis „iubitului” de pe Instagram

Tribunalul Militar București a condamnat în primă instanță o fostă angajată a Serviciului Român de Informații într-un caz mai puțin obișnuit, notează stirile protv.ro. Femeia a luat peste 900.000 de lei din fondurile operative ca să îi trimită unui bărbat cunoscut pe Instagram de care se îndrăgostise.

Potrivit sursei citate, femeia gestiona fondurile operative ale instituției. În urmă cu aproape doi ani, ar fi scos din conturi aproape un milion de lei.

Frauda de proporții a fost descoperită la un control inopinat al ofițerilor SRI, atunci când au verificat situația banilor cash pe care femeia, locotenent-colonel la vremea respectivă, îi dispunea. Practic, erau banii care trebuiau să ajungă pentru diferite misiuni operative la ofițerii de teren. Și așa a fost descoperit faptul că din gestiune lipseau peste 915.000 lei. Pusă în fața situației, femeia a recunoscut că, vreme de trei luni, în primăvara lui 2023, ar fi luat puțin câte puțin din acele fonduri operative, iar banii erau apoi alimentați în conturile sale bancare.

Însă povestea devine și mai interesantă după ce aceeași femeie, locotenent-colonel, a recunoscut faptul că banii nu i-ar fi ținut în marea lor majoritate pentru ea și i-ar fi trimis unui bărbat pe care l-a cunoscut pe Instagram, un bărbat care pretindea că este medic neurochirurg american și că se află în misiune guvernamentală la Damasc.

Acesta ar fi început să inventeze tot felul de pretexte, de la nevoia de a cumpăra bilete de avion pentru a se întoarce în Statele Unite ca să își viziteze copilul, el spunând că e văduv, până la diferite alte cheltuieli pe care femeia, deși lucra în cel mai important serviciu de informații, le-a crezut.

Încetul cu încetul a început să vireze sume însemnate de bani și, culmea, nu către conturile acestui bărbat ci către multe alte conturi ale unor cetățeni străini, bani ulterior investiți pentru achiziția de criptomonede.

Până la urmă s-a dovedit că ea a fost, de fapt înșelată. Visa că și-a găsit partenerul, ba chiar spera că într-o bună zi îl va vedea în carne și oase. Știa doar că vede în fața ochilor fotografia unui bărbat, în vârstă de 50 de ani, și îi surâdea ideea că poate va părăsi Serviciul Român de Informații și își va întemeia o familie peste Ocean.

Până la urmă însă, și-a compromis totul, de la carieră până la situația personală, pentru că imediat după ce a fost descoperită, a fost forțată să demisioneze din SRI, iar apoi a fost dată pe mâna Parchetului Militar, care a făcut cercetările de rigoare. Iar în final, femeia a recunoscut totul. Ba chiar a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, iar acest acord a fost practic validat de Tribunalul Militar București, care a condamnat-o la 3 ani de închisoare pentru delapidare.

Ea nu va ajunge însă în spatele gratiilor, pentru că executarea pedepsei a fost suspendată. În plus, a fost obligată să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității. Cât privește paguba suferită de Serviciul Român de Informații, deocamdată este neclar când și cum o va acoperi. Latura civilă în acest caz a fost lăsată deocamdată nesoluționată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati