O artistă a lansat albumul concept Interbeing, o inițiativă caritabilă pentru reîmpădurirea peisajelor degradate

0
173

Nico de Transilvania lansează albumul concept Interbeing, o inițiativă caritabilă pentru reîmpădurirea peisajelor degradate.

DJ și producător muzical, Nico de Transilvania a lansat albumul Interbeing, un proiect multi-media finanțat de Cambrige Conservation Initiative și AFCN România ce a câștigat premiul Endangered Landscapes Programme Arts Prize, care își propune să aducă în prim plan muzica tradițională, valorile românești și să ajute la reîmpădurirea peisajului montan în care a fost înregistrat.

Interbeing este un album concept care împletește înregistrări ale artiștilor tradiționali din satele transilvănene cu sunetele naturii într-o compoziție electronică, alături de film și fotografie.

Înregistrat în Munții Carpați ai României, proiectul este un mix de folk, jazz și electronica care transportă ascultătorul în alt loc și timp, în vreme ce filmul și fotografia istorisesc povești despre localnici, despre legătura lor profundă cu pământul și despre distrugerea devastatoare a mediului lor. De asemenea, artiștii locali au fost compensați și beneficiază de drepturi de autor, iar acesta e doar unul dintre modurile prin care albumul sprijină comunitatea în care a fost creat.

„Bunica mea a fost rapsod popular și l-a legănat pe cântecele ei și pe regele Mihai când era mic. Iar pentru mine muzica este un refugiu care m-a ajutat să depășesc orele de plictiseală, de croșetat, de muncă, dar e și o sursă de fericire. M-am simțit foarte mândră să mă simt apreciată pentru vocea pe care mi-a dat-o Dumnezeu, dar cea mai mare bucurie pe care mi-a oferit-o muzica a fost la șezători, alături de prieteni și vecini, când ne cântam grijile și micile bucurii – încă facem asta în partea asta a Făgărașului. Albumul acesta înseamnă enorm pentru mine. Generațiile viitoare vor auzi cântecele strămoșilor mei, melodiile bunicii mele și îmi umple inima de mulțumire faptul că din rodul cântecelor vor fi plantați copaci. Muzica și natura sunt în sângele nostru.”, a spus Silvia Dan, unul dintre artiștii featured pe albumul Interbeing.

Proiectul reunește muzica, arta și conservarea mediului, pentru că albumul Interbeing este disponibil ca parte a campaniei de strângere de fonduri a Forests Without Frontiers, o organizație non-profit ce are ca scop reîmpădurirea peisajelor degradate, fondată de Nicoleta Cărpineanu aka Nico de Transilvania.

Interbeing este disponibil gratuit pe YouTube și Spotify, dar toate persoanele care donează peste 50 de lei pentru plantarea copacilor vor primi o copie digitală a albumului concept, iar toate câștigurile din urma albumului vor fi dedicate plantării de copaci în Transilvania.

„Organizația Forests Without Frontiers nu își propune doar restaurarea și protejarea naturii, ci și sprijinirea comunităților, conservarea moștenirii muzicale și a tradițiilor noastre pentru a crea un sentiment de mândrie în generația tânără.”, explică Nico de Transilvania.

Muzica și arta sunt în centrul organizației non-profit Forests Without Frontiers. Întregul concept a demarat când Nico înregistra în Transilvania pentru primul ei album, Be One, în 2018 și a decis să doneze toate profiturile pentru a planta copaci în acea zonă, după ce a auzit poveștile muzicienilor despre distrugerea peisajului și a asistat direct la acest proces.

Asociația are acum o familie în creștere compusă din artiști, muzicieni, DJ și galerii care ajută la răspândirea mesajului și la strângerea de fonduri pentru a planta copaci.

  • „Muzica și arta sunt instrumente puternice pentru a aduce oamenii împreună și pentru a face ceva pozitiv pentru planetă, pentru a ajuta la abordarea crizei climatice și a pierderii biodiversității.”

Din 2019 și până în prezent, organizația Forests Without Frontiers a plantat 130.000 de copaci cu specii mixte, în România, cu sprijinul Fundației Conservation Carpathia și în UK. Toți arborii se află în zone protejate și nu vor fi tăiați. Organizația non-profit are ca scop regenerarea ecosistemelor, în beneficiul faunei sălbatice și a comunităților locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.