O bancă de plasmă va fi înființată la Spitalul Gerota pentru pacienții grav bolnavi de COVID

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, marți, că la Spitalul “Dimitrie Gerota”, care se află în subordinea MAI, va fi înființat un centru de donare și transfuzii pentru plasmă autoimună ce va deservi pacienții grav bolnavi de COVID-19.

“După campania de informare cu mesaje de interes public, inițiată de către MAI pentru a se dona plasmă, în această a doua etapă vom crea un centru de recoltare sânge și plasmă autimoimună, urmând ca în pasul trei să realizăm o bancă de plasmă.

Pentru a veni în sprijinul celor grav bolnavi, la nivelul MAI va fi înființat un centru de transfuzii de donare de sânge și plasmă convalescentă. Pentru unii dintre pacienții grav bolnavi, plasma donată de către persoanele care s-au vindecat de COVID-19 poate reprezenta unica șansă la viață.

Înființăm un nou centru de transfuzii de donare de sânge și plasmă în cadrul spitalului profesor doctor «Dimitrie Gerota» al MAI. Vom avea posibilitatea să ne îmbunătățim activitatea medicală și să răspundem cerințelor, mai ales că, în prezent, în pandemie nu s-au mai putut organiza cunoscutele caravane pentru donare de sânge, deși nevoia este foarte mare.

În noul centru vor putea dona atât civili cât și personal al MAI, dar beneficiarii vor fi toți românii care vor avea nevoie”, a afirmat Marcel Vela, la sediul MAI, potrivit Digi24.

Ministrul Vela a spus că centrul va fi coordonat de Dinu Dragomir, director al Direcției Medicale din cadrul Spitalului Gerota și comisarul-șef Alida Moise, director al spitalului.

„Acest centru va fi în coordonarea a doi medici care au trecut prin coșmarul numit COVID-19”, a precizat acesta.

Alida Moise a declarat că “vom intra în următoarele zile în posesia containerelor necesare desfășurării activității, care se vor amplasa în imediata vecinătate a spitalului, fără ca această activitate nouă pentru noi să interfere circuitelor funcționale ale spitalului”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati