O bancă din București, păcălită să dea credite de 2 milioane de lei cu acte false

Comisarul-şef Claudiu Enache de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din IGPR a declarat, miercuri, că persoanele care beneficiau de credite cu acte false, prin care s-a creat un prejudiciu de 2 milioane de lei unei bănci din Bucureşti, erau îndrumate reprezentanţii unei societăţi de brokeri, care obţineau peste 70% din sumele împrumutate, scrie agenția de presă Agerpres.

„Beneficiarii acestor credite au fost îndrumaţi, sprijiniţi şi coordonaţi de alte persoane care au obţinut majoritatea sumelor, un procent de peste 70% din creditele obţinute, beneficiarii fiind în fapt persoane cu venituri modeste, fără posibilităţi materiale, care s-au bucurat la sumele respective pe moment”, a explicat Enache, într-o declaraţie de presă.

El a precizat că, până la acest moment, nu s-a stabilit implicarea unor angajaţi din cadrul băncii, iar în majoritatea cazurilor a existat un intermediar, o societate de brokeri, care a certificat realitatea documentelor depuse la dosarul de creditare.

Claudiu Enache a afirmat că este posibil să fie mai multe cazuri de credite luate cu acte false.

„Este posibil să fie mult mai multe astfel de situaţii, sesizările au fost de la unitatea bancară, pentru fapte săvârşite în anul 2019, pentru acele situaţii în care persoanele care au obţinut credite nu le-au restituit şi s-a demonstrat că înscrisurile depuse la dosarul pentru creditare sunt falsificate. (…) În majoritatea cazurilor, solicitanţii au depus documente care atestau în fals că sunt pensionari, că au venituri exclusiv din această sursă, şi au depus facturi de utilităţi de asemenea falsificate, de asemenea şi alte înscrisuri pentru dosarul de creditare care nu corespund cu realitatea”, a spus comisarul-şef.

În acest caz s-au întocmit două dosare, aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

„Sunt cercetaţi 56 de suspecţi pentru un prejudiciu cauzat estimat la 2 milioane de lei. La acest moment, percheziţiile sunt în derulare, o parte dintre suspecţi sunt la sediile celor două unităţi de poliţie, urmează a se dispune măsuri legale în funcţie de atitudinea şi de implicarea fiecăruia dintre aceştia”, a declarat Enache.

Potrivit acestuia, de la locuinţele percheziţionate, au fost ridicate înscrisuri şi medii de stocare care vor fi administrate ca probatoriu în cele două cauze.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati