Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au amendat o brutărie din Rahova cu 13.000 de lei şi au decis oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor constatate, scrie antena3.ro.
„În cadrul programului Academia Comisarilor – care vizează specializarea prin acțiuni tematice dedicate, a celor mai tineri comisari ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) – a fost controlat, un operator economic care activează în domeniul panificației, în Cartierul Rahova, București – SC Ross Pan SRL- “Brutărie”. A fost verificat modul în care magazinul își desfășoară activitatea comercială, în raport cu exigențele privind drepturile consumatorilor, impuse de lege.
În urma controlului realizat, o echipă din cadrul Comisariatului pentru Protecșia Consumatorilor Municipiul București a aplicat, pentru neregulile constatate, următoarele sancțiuni contravenționale:
- amenzi contravenționale în valoare totală de 13.000 lei
- oprirea definitivă de la comercializare a aproximativ 400 kg de produse alimentare, în valoare de 2.500 lei
- oprirea temporară a prestării serviciilor, pentru spațiul de vânzare și cel de producție, până la remedierea deficiențelor”.
Abaterile constatate au fost:
folosirea unor materii prime cu insecte vii și moarte (musculițe, larve);
păstrarea, în camera de depozitare a materiilor prime, în condiții de igiena precară, cu rafturi total neigienizate, cu prezența ruginei și a insectelor
utilizarea unor tăvi de coacere cu grad avansat de uzură și arsuri în exces, rasteluri și rafturi neigienizate, depreciate, cu rugină;
folosirea unui malaxorului și a dospitorului neigienizate;
existența pavimentului deteriorat cu plăci de gresie spartă, neigienizat și a pereților neigienizați cu plăci de faianță spartă;
folosirea unui agregat frigorific neigienizat, cu urme de vopsea exfoliata, rugină, cu ventilatoarele cu strat grosier de praf și impurități;
depozitarea direct pe paviment a materiei prima;
nerespectarea vecinătății produselor alimentare în agregatul frigorific;
utilizarea unor vitrine neigienizate;
lipsa buletinului de verificare metrologică.