Cele mai scumpe chirii din Bucureşti în cazul apartamentelor cu două camere construite înainte de anul 2000 sunt în zona Unirii-Victoriei, cu aproape 600 de euro pe lună, ceea ce reprezintă şi maximul ultimului deceniu, potrivit ZF.ro.
Tot peste 500 de euro sunt şi cele din Aviaţiei, însă cele mai accesibile sunt în zona 1 Decembrie din estul Capitalei şi în Berceni.
ZF şi SVN România realizează o nouă statistică pentru a prezenta o imagine cât mai clară a pieţei imobiliare din Capitală.
Dacă Indexul ZF analizează evoluţia preţurilor apartamentelor vechi cu trei camere din Bucureşti, ZF Chirii analizează evoluţia pieţei închirierilor de apartamente din Capitală.
Prima ediţie a noului index ia în calcul luna septembrie pentru perioada 2019-2024 alături de cifrele pentru septembrie 2015 pentru o imagine de ansamblu a ultimului deceniu. În total au fost analizate pentru prima ediţie un total de 8.300 de anunţuri, cu 3.000 incluse în index.
„Piaţa chiriilor din Bucureşti a devenit mult mai competitivă în ultimul deceniu, în principal ca urmare a diversificării ofertei prin livrarea unui număr semnificativ de proiecte rezidenţiale noi, dar a este şi de aproape două ori mai accesibilă comparativ cu acum 10 ani – o chirie medie pentru un apartament cu două camere reprezintă azi circa 42% din salariul mediu la nivel naţional faţă de un procent de 73% în 2015”, a spus Alexandru Pricop, managing partner SVN Residentialist – divizia SVN Romania care îşi desfaşoară activitatea pe piaţa rezidentială secundară, adică locuinţe aflate la cel puţin a doua schimbare de proprietar.