O companie aeriană vrea să lanseze un serviciu de taxiuri zburătoare

Pentru mulți călători, cea mai neplăcută parte a zborului poate fi tocmai drumul spre aeroport. Soluția propusă de Delta Air Lines: taxiurile zburătoare. Compania aeriană colaborează cu Joby Aviation pentru a aduce aceste vehicule cât de curând în New York și Los Angeles, potrivit Spotmedia.

Până nu demult un concept SF, taxiurile zburătoare sunt foarte aproape să devină realitate, companii producătoare ca Joby Aviation, Archer Aviation și Beta Technologies fiind pe cale să obțină certificările necesare din partea Administrației Federale a Aviației, scrie Axios.

Într-o conferință comună susținută în New York, șefii Delta și Joby și-au prezentat viziunea pentru un astfel de serviciu aerian care să le permită clienților Delta să folosească aeronave electrice cu decolare și aterizare verticală (eVTOL), dezvoltate de Joby, pentru a ajunge la aeroport.

”Unii oameni pierd mai mult timp cu drumul de acasă la locul lor din avion decât cu zborul însuși. Vrem să le dăm oamenilor timpul înapoi”, a spus Ed Bastian, CEO-ul Delta.

Cele două companii își doresc ca serviciul să fie lansat pentru aeroporturile LaGuardia și John F. Kennedy din New York și pentru Los Angeles International Airport chiar din 2025.

United Airlines testează, la rândul său, posibilitatea lansării unui serviciu pe bază de eVTOL, mai precizează sursa citată. Până la urmă, popularitatea taxiurilor zburătoare va depinde în bună măsură de cât de accesibile vor fi ele pentru călătorul de rând.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati