FOTO O Dacia Logan a fost răsturnată de un Lamborghini în centrul Capitalei

Un accident rutier grav a avut loc duminică în București, în jurul orei 23:00, între o Dacie Logan și un Lamborghini.

„În jurul orei 22.40, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc pe bd. Dimitrie Cantemir.

Conducătorul unui autovehicul în vârstă de 21 de ani care se deplasa pe Bd. Dimitrie Cantemir, dinspre Bd. Mărășești către Bd. Tineretului, nu ar fi păstrat o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță și a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula pe același sens de deplasare, în urma impactului cel din urmă autovehicul fiind proiectat în alt autovehiculul din fața sa.

Conducătorii autovehculelor implicați în accidentul rutier au fost testați cu aparatul Alcooltest, rezultatul fiind 0.

În urma accidentului rutier, un bărbat în vârstă de 31 de ani (pasager) a fost rănit ușor, context în care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În continuare se efectueaza cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și condițiilor producerii accidentului rutier”, au declarat reprezentanții Poliției Rutiere București.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati