O delegație a OMS vine în România să înțeleagă de ce avem o vaccinare atât de redusă

Președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, spune că Organizația Mondială a Sănătății trimite o delegație în România ca „să înțeleagă de ce într-o țară cu acces la toate vaccinurile posibile avem o rată de vaccinare așa scăzută”.

„Suntem într-o situație dramatică. Cum am ajuns aici? Prin nevaccinare, prin lipsa de încredere în mesajul nostru, al medicilor. Țara noastră a ajuns un exemplu negativ la nivel internațional.

Organizația Mondială a Sănătății trimite o delegație în România să înțeleagă ce se întâmplă, de ce într-o țară cu acces la toate vaccinurile posibile avem o rată de vaccinare așa scăzută. Consecința directă o vedem noi în spitale: sunt supraaglomerate cu infecții COVID, nu mai putem face față cazurilor noi, avem un număr enorm de mare de decese evitabile.

Subliniez acest lucru, decese evitabile, pacienți care au murit și nu trebuia să moară. Resursa umană, corpul medical, este sub o presiune uriașă, suntem obosiți, suntem copleșiți, tratăm pacienți în corturi și containere. Trebuie să recunoaștem, să ne asumăm că avem resurse limitate”, a arătat Daniel Coriu, potrivit Digi24.

Situația din România a ajuns și în presa internațională

Între timp, România a început să fie deja subiect de știri în presa internațională, jurnaliștii străini încercând și ei să găsească explicații. „Spitalele din România sunt copleșite de pacienți nevaccinați”, este titlul unui material video publicat pe site-ul Euronews și realizat de jurnaliștii de la Associated Press.

Situația este comparată cu cea din Rusia, unde există o proporție similară de populație nevaccinată – circa două treimi. Mulți români nu au încredere în îndemnul autorităților de a se vaccina, o situație care, în parte, se poate explica prin faptul că au trăit mult timp sub dictatorul Nicolae Ceaușescu. Sunt, de asemenea, receptivi la dezinformările care circulă online, potrivit cărora vaccinurile sunt ineficiente sau, mai rău, periculoase, arată Euronews.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati