O femeie a fost lovită mortal de un tren la halta Pajura din București

Accident mortal în București. O femeie a fost călcată de tren în zona Cantonului 6 din stația halta Pajura, potrivit stirileprotv.ro.

În zona Cantonului 6 din stația C.F. Halta Pajura, trenul IR 11537 care se deplasa pe direcția București Nord – Brașov, a acroșat mortal o persoană de sex feminin.

Decesul femeii a fost confirmat la fața locului de organele de poliție din cadrul BPTF BUC-TRIAJ.

Circulația feroviară a fost blocată pe firul 2 de circulație, dar după un timp a fost reluată. Pe celelalte fire se circulă cu restricție de viteză de 30 km/h. Potrivit surselor Știrile Pro TV, cauza accidentului este traversarea neregulamentară a căii ferate, fără a se asigura.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati