O femeie de la Centrul pentru Persoane Vârstnice ”Floare Roșie” din Sectorul 6 a împlinit 102 ani

Abia împliniți, cei 102 ani de existență ai doamnei Valeria au fost sărbătoriți la Centrul pentru Persoane Vârstnice ”Floare Roșie” din Sectorul 6, locul care i-a devenit acasă de multă vreme. 

„Chiar dacă ochii nu mai disting foarte bine formele și culorile, iar sunetele se pierd uneori înainte de a ajunge la dânsa, încă mai are puterea de a povesti numeroasele întâmplări și încercări prin care a trecut. 

Peste un secol de viață, și tot atâta experiență, din care rezidenții și angajații centrului au avut și mai au multe de învățat. 

Valeria s-a născut în Sinaia, în anul 1921, și a lucrat cu oamenii, în domeniul resurselor umane, perioadă în care a strâns multe amintiri și a învățat multe despre cei care i se adresau cu diferite probleme personale sau profesionale. 

Nu s-a căsătorit și nu a avut copii. Singurul său sprijin la bătrânețe este  nepoata, dar și angajații centrului. Aici  este îngrijită și a devenit un simbol al vieții care învinge orice greutăți. 

Flori, tort, iubire și invitați de suflet i-au fost alături Valeriei la celebrarea zilei de naștere, pentru a face din această sărbătoare o amintire frumoasă pentru mai multe generații. 

Îi dorim ”La mulți ani” și multă sănătate!”, a transmis, pe Facebook, Primăria Sectorului 6.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati