Echipe de salvare din Bucureşti au intervenit, duminică, în Sectorul 2, unde o femeie s-a încuiat în locuinţă şi ameninţa că îşi va face rău. Ea a fost imobilizată şi transportată la spital.
La data de 17.09.2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 8 au fost sesizaţi despre faptul că, o femeie, din Sectorul 2, s-a încuiat în locuinţă şi ameninţă că îşi va face rău, a transmis, duminică, Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, poliţişti şi reprezentanţi ISU. De asemenea, la faţa locului a fost solicitat şi negociator.
- Astfel, în urma activităţilor specifice, femeia a fost imobilizată de poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, cu sprijinul ISU: ”În urma intervenţiei nu au rezultat victime, femeia urmând a fi condusă la spital, pentru evaluare medicală de specialitate”, a transmis Poliţia Capitalei.