Compania de tehnologie UiPath, cunoscută și ca primul ”unicorn” din România, înființată la București, care momentan a devenit multinațională cu sediul în SUA, tocmai a fost listată cu succes la Bursa din New York.
Fondatorul și CEO-ul UiPath, Daniel Dines, spune că este „incredibil de mândru” că UiPath este „prima companie născută în România care se listează” la Bursa de la New York, el amintind că în urmă cu doar 6 ani firma sa era formată din numai 10 persoane care lucrau într-un apartament din București.
”Ziua de astăzi marchează o etapă majoră pentru UiPath. În urmă cu șase ani, compania noastră era formată din 10 persoane care lucrau într-un mic apartament din București. Acum, suntem o afacere multinațională care operează în aproape 30 de țări și una dintre companiile de enterprise software cu cea mai rapidă creștere din istorie. Sunt, de asemenea, incredibil de mândru că suntem prima companie născută în România care se listează la bursă pe New York Stock Exchange”, a declarat Daniel Dines, Fondatorul și CEO-ul UiPath.
Miercuri compania româno-americană de automatizări software UiPath s-a listat la Bursa de la New York, sub simbolul PATH. Firma este lider mondial în producția de robotic process automation (RPA), tehnologii care înlocuiesc sarcinile repetitive din firme și alte organizații, pentru ca oamenii să se poată ocupa de activități creative, scrie startupcafe.ro.
Cu o avere estimată acum la 6 miliarde de dolari conform topului Forbes Real Time, programatorul român Daniel Dines (49 de ani) este considerat unul dintre cei mai bogați români. UiPath a fost fondată în anul 2005, la București, sub numele de DeskOver, de Daniel Dines, alături de Marius Tîrcă, un tânăr inginer pe care l-a recrutat atunci și l-a coopetat drept cofondator.
Listată la New York Stock Exchange, miercuri, UiPath a crescut de la un preț de 56 de dolari pe acțiune până la 70 de dolari, la un moment dat, încheind sesiunea de tranzacționare debut la 69 de dolari, conform MarketWatch. Astfel, UiPath a ajuns la o valoare de piață de 37,7 miliarde de dolari, pe bursă, peste valoarea estimată la 35 de miliarde de dolari cu ocazia ultimei runde de investiții private, din februarie 2021, când a ridicat o finanțare de 750 de milioane de dolari de la fonduri de investiții.