NEWS ALERT O judecătoare de la Tribunalul Bucureşti a anulat exceptarea persoanelor vaccinate de la restricţii

Tribunalul București a anulat decizia prin care se condiționa participarea oamenilor de testare/vaccinare sau trecere prin boală (certificatul verde) la diverse activități.

Lovitură pentru Comitetul Național pentru Situații de Urgență! Tribunalul București a anulat toate dispozițiile din Hotărârea CNSU nr. 61/02.10.2021 prin care se condiționa participarea oamenilor de testare/vaccinare sau trecere prin boală (certificatul verde) la diverse activități. Sentința nu este definitivă, scrie G4Media.

Judecătoarea Iulia Ursan de la Tribunalul Bucureşti a admis cererea unui cetăţean, Cristian Adrian Secu, împotriva hotărârii Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti nr. 61/02.10.2021 prin care au fost exceptate persoanele vaccinate de la restricţii, potrivit deciziei instanţei din 2 noiembrie 2021.

Judecătoarea a anulat certificatul verde

Decizia nu este definitivă şi nici motivată pentru a vedea argumentele judecătoarei. Practic, judecătoarea a anulat toate excepţiile prevăzute în hotărâre pentru persoanele vaccinate. Cu alte cuvinte, judecătoarea a anulat certificatul verde.

<<Anulează în parte art. 4, art. 5 al. 2, art. 6, art. 7 al. 1 şi 2 şi art. 9 din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021 în limita sintagmei „Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15- a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Co V-2”.

Anulează în parte art. 10, art. 11, art. 12 al. 2, art. 15, art. 16 al. 1, art. 19, art. 20 al. 1, art. 21 al. 1, art. 22 şi art. 23 din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021 în limita sintagmei „Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15- a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Co V-2”.

Anulează în parte art. 16 al. 3 din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021 în limita sintagmei „Accesul în zonele de consum astfel delimitate şi amenajate este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15- a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Co V-2”.

Admite în parte cererea subsidiară a petitului 5 din acţiune.

Anulează pct. 5 şi 6 al art. 26 din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021.

Respinge petitul 4 referitor la anularea integrală a art. 27, respinge lit. a şi b din cadrul petitului 5 referitoare la anularea art. 26, respinge în totalitate petitul 6 referitor la anularea art. 17, din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021, ca neîntemeiate.

Obligă pârâtele, în solidar, să achite reclamantului suma de 50 lei cheltuieli de judecată reprezentate de contravaloarea taxei judiciare de timbru achitată în dosar. Cu recurs care se depune la Tribunalul Bucureşti>>, este decizia judecătoarei de la Tribunalul Bucureşti.

Spre exemplu, judecătoarea a anulat în parte articolul 4 Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021 <<în limita sintagmei „Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15- a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-Co V-2”>>.

Articolul 4 din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021 spune:

„Art. 4. În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura în Municipiul Bucureşti cu  participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe  de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în localitate este mai mare de 6/1.000 de locuitori.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare”.

Aşadar, judecătoarea a anulat exceptarea persoanelor vaccinate de la aceste restricţii.

Un alt exemplu. Judecătoarea a anulat în parte art. 16 al. 3 din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021 în limita sintagmei „Accesul în zonele de consum astfel delimitate şi amenajate este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15- a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”.

Articolul 16 alineatul 3 din Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021 spune:

„Art. 16. (3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în interiorul centrelor comerciale este permisă dacă incidenţa cumulată la 14 zile  este mai mare de 6/1.000 de locuitori până la 50% din capacitatea maximă a zonelor de consum, delimitate faţă de restul spaţiului public şi amenajate în acest scop.

Accesul în zonele de consum astfel delimitate şi amenajate este permis doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară  confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.”

Vezi Hotărârea CMBSU nr. 61/02.10.2021 în întregime aici. 

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată de Prefectura Bucureşti şi Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati