O maşină a căzut în râul Dâmboviţa; șoferul era beat

O maşină condusă de un şofer cu o alcoolemie de 0.83 mg/l alcool pur în aerul expirat a plonjat, vineri, în râul Dâmboviţa, în zona Curţii de Apel Bucureşti. Şoferul a ajuns singur la mal şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, potrivit News.ro.

Echipaje medicale, de poliţie şi pompieri au intervenit, vineri, în Bucureşti, după ce o maşină a căzut în râul Dâmboviţa, pe Splaiul Independentei, în zona Curţii de Apel.

Autoturismul a rupt gardul de protecţie şi a ajuns în râu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şoferul era singur în maşină, a reuşit să ajungă la mal, fiind evaluat de medicii de la Serviciul de Ambulanţă, care l-au transportat la spital.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati