O nouă autoutilitară confiscată în Sectorul 6 pentru transport ilegal de deșeuri

Poliţiştii locali din cadrul Poliției Locale Sector 6 au observat, joi, în zona Prelungirea Ghencea, o persoană care a încărcat într-o autoutilitară mai mulți saci cu deșeuri provenite din construcții și s-a pus în mișcare în vederea părăsirii locației respective.

În acest sens polițiștii locali au procedat la efectuarea de verificări pentru stabilirea identității conducătorului auto, rezultând faptul că acesta este I.F. în vârstă de 24 de ani cu domiciliul pe raza Județului Ilfov și nu deține acord de transport eliberat de Primăria Municipiului București.

Ulterior solicitării agenților locali, la fața locului s-a prezentat și un echipaj al Gărzii Naționale de Mediu care a constatat că persoana în cauză efectua transportul de deșeuri fără să dețină documente care să ateste trasabilitatea acestora, respectiv, formular de încărcare – descărcare deșeuri nepericuloase.

Valoarea sancțiunilor aplicate cu această ocazie de către polițiștii locali și comisarii Gărzii Naționale de Mediu se ridică la 16.000 de lei pentru încălcarea H.C.G.M.B. 345/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de salubrizare în Municipiul București și a H.G. nr.1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României. În plus, comisarii Gărzii Naționale de Mediu au dispus și măsura complementară de confiscare a autoutilitarei respective în conformitate cu prevederile art.25, alin.3 din H.G. nr.1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.

Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 informează că activitățile ­de depistare a persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public au caracter permanent, aplicându-se de câte ori va fi cazul, sancţiuni contravenţionale cu scopul de a menține curăţenia în Sectorul 6.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati